Ioan Gyuri Pascu ar fi împlinit azi 61 de ani. Florin Constantin, din ”Divertis”: ”Oamenii îl aplaudă frenetic și acum când îi menționez numele. Sunt convins că se distrează cu noi la spectacole, de acolo, din Cer” EXCLUSIV

”El era vârful spectacolului, era de fapt un spectacol în spectacol”

Cu greu vorbim despre Ioan Gyuri Pascu la timpul trecut. A încetat din viață, în urma unui infarct, pe 26 septembrie 2016. Astăzi, actorul din ”Divertis” ar fi împlinit 61 de ani. Contactat de reporterii Ego.ro, fostul lui coleg de scenă, Florin Constantin, ne-a vorbit cu emoție despre regretatul artist. Era un munte de talent. Era unic. Nu respecta întocmai scenariul, fiind un as al improvizației. Publicul îl adora. Iar numărul lui umoristic reprezenta, de fapt, un spectacol în spectacol: ”Sunt convins că se distrează cu noi la spectacole, de acolo, din Cer. Eu îl prezint mereu celor din sală, de parcă ar fi și acum cu noi pe scenă”.

”Nu era foarte vesel, în viața de zi cu zi, era foarte obosit”

Florin Constantin a jucat peste 20 de ani alături de Ioan Gyuri Pascu. Erau nu numai colegi de scenă, ci și prieteni de suflet. Decesul marelui artist a lăsat un gol imens în sufletele foștilor camarazi din Grupul umoristic ”Divertis”. Florin Constantin ne vorbește despre Ioan Gyuri Pascu atât la timpul trecut, cât și la prezent. Îi este greu să accepte gândul că Ioan a părăsit această lume și continuă să îi păstreze vie memoria, la spectacole:

”În primul rând, îmi vine foarte greu să vorbesc despre Gyuri la timpul trecut. La orice spectacol, el e încă prezent printre noi. Iar la sfârșit, când prezint publicului colegii, îl prezint și pe el, arăt spre locul unde stătea, de obicei, pe scenă, era penultimul. Oamenii îl aplaudă frenetic și acum când îi menționez numele. Sunt convins că Gyuri se distrează cu noi la spectacole, de acolo, din Cer.

Gyuri mă făcea mereu să râd, voia să mă înveselască. Când intra pe scenă, saluta în fel și chip spectatorii, dansa ca în ”Călușarii” sau în ”Lacul lebedelor”. Nu era însă foarte vesel, în viața de zi cu zi, era foarte obosit, avea pe lângă Divertis și spectacolele lui muzicale, cu trupa. Era venit de pe un drum și apoi pleca la un alt spectacol. Dar, era mereu o prezență tonică. De multe ori exersam câteva minute, câteva întrebări, dar el avea improvizații, scornea mereu câte ceva nou. Intra atât de tare în pielea personajului, ca avocat, medic, cercetător. Era clar vârful spectacolului. La numărul lui, era de fapt un spectacol în spectacol”.

Florin Constantin și Ioan Gyuri Pascu
Florin Constantin și Ioan Gyuri Pascu

Actorii din ”Divertis” au ajutat-o cu bani pe fiica lui Ioan Gyuri Pascu: ”Am donat banii din vânzarea biletelor”

Florin ne-a povestit și despre familia regretatului cântăreț, pe care de câteva ori a ajutat-o cu bani, din vânzarea biletelor la spectacolele comemorative:

”Nu am mai păstrat legătura cu soția și nici cu fiica lui. Noi am susținut câteva spectacole comemorative și i-am donat  fiicei lui banii obținuți din vânzarea biletelor, pe care i-am strâns pe acele prestații. Fiica lui cânta, absolvise liceul de muzică, din București, dar nu mai știu nimic despre ele. Din păcate, nu am ajuns la înmormântarea lui Gyuri. Predau niște cursuri de comunicare, iar în acea zi aveam un contract, semnat cu mult timp înainte, cu un an de zile. Nu era vorba despre bani, era vorba despre onoare”, ni s-a mai confesat Florin Constantin, în exclusivitate pentru Ego.ro

Formația Divertis
Formația Divertis

În 2016, blocul lui Florin Constantin a fost distrus în urma unei explozii de gaz: ”Mi-am văzut munca de o viață pulverizată”. Unde locuiește acum cu soția

Florin Constantinescu a trecut cu greu peste necazul de acum șase ani, când blocul în care locuia, din Iași, a fost distrus în întregime, în urma unei explozii de gaz. De-abia anul trecut, din banii primiți drept despăgubire, el și soția lui au reușit să-și cumpere o căsuță în apropierea Iașului. Cu greu s-au acomodat aici și, susține marele actor, cu infinită durere continuă să privească spre apartamentul în care a fost atât de fericit, ani la rând, și care acum a devenit o ruină:

”Acum suntem bine, și eu și soția, cât se poate de bine după asemenea tragedie. Mi-am văzut munca de o viață pulverizată. Mai trec pe straduța aceea, dar, cum blocul nu mai are paza asigurată, au început să fure. Geamurile și ușile au fost furate. A rămas o ruină”.

Florin Constantin și soția lui
Florin Constantin și soția lui

Florin Constantin continuă activitatea artistică, alături de Cristian Grețcu, fost coleg din ”Divertis”, care-l imită perfect pe Ion Iliescu

Florin Constantin nu a renunțat la spectacolele de umor, pe care le susține alături de colegul lui, Cristian Grețcu, din ”Divertis”:

”Odată cu pandemia, spectacolele noastre au fost anulate, pregăteam o premieră la București, au rămas costumele, decorurile. Ca o surpriză, am aflat că oamenii nu au mai vrut banii înapoi, au vrut să le lăsăm biletele ca amintire, le rămânem datori peste un an cu acest spectacol, când vom afla ce bugete primesc teatrele. Cu Cristian Grețcu am fost la multe festivaluri de umor și la zilele orașelor. Facem comedie în doi, vom avea un show și pe 11 septembrie, la Onești”, ne-a mai declarat Florin Constantin, în exclusivitate pentru Ego.ro

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *