În cadrul emisiunii EGO Life, prezentatoarea emisiunii Playsport Review a detaliat cum a fost parcursul carierei sale în lumea fotbalului, a bărbaților. Ioana Cosma susține că a trecut vremea în care aceștia aveau monopol în sport și că femeile au început să joace și să vizioneze mult fotbal.
Ioana Cosma și-a descoperit marea pasiune încă de când era doar un copil de-o șchioapă. A consumat fotbal „pe pâine” de la 5 ani iar acum se mândrește că a reușit să facă față presiunilor din acest domeniu uneori nemilos, mai ales cu femeile care îndrăznesc să fie mai bune decât bărbații.
„În momentul în care mi s-a oferit posibilitatea să comentez la un asemenea nivel, am zis DA, am spart o barieră. Ești asumat, faci un lucru și măcar ști că ai deschis o portiță pentru restul lumii”, a spus prezentatoarea în cadrul emisiunii EGO Life.
Jurnalista a dezvăluit că nu a fost ușor să își facă loc în lumea bărbaților, așa cum se credea mai demult. Abia după ce a prins suficientă încredere în ea și în abilitățile sale a reușit să le țină piept celor care au considerat, și poate că încă o fac, că este o jignire ca o femeie să fie atât de interesată de fotbal, ba chiar să îl și trateze și comenteze într-un mod atât de profesionist și la nivel înalt.
„Așa a fost multă vreme. Femeile nu aveau dreptul. Era o ofensă, unii consumatori de fotbal au considerat ofensator că o femeie a comentat Euro 2020. . Totdeauna i-am rugat pe bărbații aceștia care spun
le reamintesc că există fotbal feminin. Pe stadioane sunt și femei. Deci fotbalul nu mai este apanajul exclusiv al bărbatului. Bărbații l-au inventat, așa este, dar în ziua de azi joacă și femeile. Și femeile sunt pasionate de fotbal”, a explicat Ioana Cosma.
După ce celebra jurnalistă sportivă Ioana Cosma a încheiat colaborarea de zeci de ani pe care o avea cu Pro TV, a decis că trebuie să facă o schimbare, însă nu foarte drastică, pentru că pasiunea sa pentru sport o cheamă de fiecare dată.
Așadar, din 21 august, Ioana Cosma prezintă emisiunea PlaySport Review. Pasionații de sport își pot da întâlnire cu știrista în fiecare luni de la ora 09:30, pentru a fi la curent cu ultimele informații, meciuri și clasamentul din SuperLiga României, dar și pentru a dezbate cele mai importante subiecte din lumea sportului național și internațional.
Emisiunea Ego Life se difuzează în fiecare miercuri de la ora 20:00, pe site-ul www.ego.ro, Facebook Ego.ro, dar și pe canalul nostru de YouTube.