Ioana Ginghină și Cristi Pitulice s-au căsătorit sâmbătă, 23 septembrie, în curtea casei lor. Pe rețelele sociale, actrița a transmis că ea și soțul ei au spus DA în fața ofițerului de stare civilă. Totodată, vedeta a publicat primele imagini de la eveniment.
Nunta Ioanei Ghingină este restrânsă, dar cochetă. Ceremonia și petrecerea sunt organizate chiar în curtea vedetei. Potrivit actriței, evenimentul va fi pentru ei, pe placul lor și, mai ales, menit să celebreze iubirea lor.
Pentru această zi specială, Ioana Ginghină a ales o rochie vaporoasă care să-i permită să danseze și să se distreze. Pe cap, vedeta a purtat o coroniță de flori și preferat un machiaj discret.
Cununia civilă s-a desfășurat în curtea casei, ofițerul stării civile deplasându-se la vila vedetei pentru a oficializa ceremonia și a încheia actele. Alături de miri vor fi astăzi cei mai importanți oameni, aproximativ 40 de persoane, adică familia și prietenii apropiați. Vedeta și logodnicul ei nu fac și cununia religioasă, aceasta fiind singura petrecere.
„Cu pregătirile stăm bine, mai primim și câte o veste proastă, dar cum spuneam, nu totul depinde de noi. Chiar și oamenii cu care colaborez au fost uimiți când mi-au zis că nu o să am ceva din ce am povestit, iar eu le-am răspuns că noi trebuie să fim sănătoși că distracția merge și fără asta. Nu despre asta este vorba sâmbătă, dacă am sau nu acel serviciu. Îmi doresc foarte mult să ne simțim bine, să ne distrăm, să fie un moment frumos al existenței noastre și de asta restul chiar nu mai contează”, a declarat Ioana Ginghină pentru Wowbiz, în urmă cu doar două zile.
După divorțul de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină și-a găsit fericirea în brațele lui Cristi Pitulice, un bărbat care nu activează în lumea mondenă. Iată că cei trei ani de iubire au fost încununați astăzi, 23 septembrie, prin cununia civilă. Cine este cel căruia actrița i-a spus ”Da” astăzi.
Ei bine, Cristi Pitulice lucrează de mulți ani în turism, fiind unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi în acest domeniu. Bărbatul oferă consultanță și publică de mulți ani articole despre turism. El se află la primul mariaj. Bărbatul a mai avut relații serioase în trecut și chiar a fost logodit, dar s-a despărțit de partenera sa chiar înainte de a ajunge la altar. Nu are copii.