A trecut mai bine de o săptămână de când instanța a decis ca Alina Sorescu să împartă în mod egal custodia cu tatăl fetițelor ei. În weekend, cele două fetițe au mers la Alexandru Ciucu, unde petrec această săptămână, potrivit programului stabilit de judecător. Cum își umple timpul Alina Sorescu în timp ce micuțele sunt la fostul soț și ce a postat pe rețelele sociale.
Alina Sorescu a primit săptămâna trecută o lovitură în procesul de divorț, după ce instanța a decis ca fetițele să stea o săptămână la ea și o săptămână la tatăl lor. Cu toate că vestea a afectat-o destul de tare, artista nu s-a lăsat doborâtă și se concentrează în continuare pe activitățile pe care le are de făcut.
De când se află în proces de divorț, adică de mai bine de un an, cântăreața se axează pe muzică, filmări și corul de copii pe care îl conduce. Toate acestea o ajută să fie activă, în ciuda dificultăților prin care trece pe plan personal. Arista își ține la curent fanii de pe rețelele sociale cu tot ce face și demonstrează încă o dată că ce nu te doboară, te face mai puternic.
Joi, artista a fost prezentă în platoul Observatorului de la Antena 1, unde a vorbit despre Concertul Caritabil Pascal, pe care îl va susține pe data de 11 aprilie, la Ateneul Român, alături de Marcel Pavel și Vlad Miriță. Recent a reluat și filmările pentru podcastul Esthetic Review, iar primul episod din noua serie urmează să apară. Sâmbătă, pe 25 martie, artista prezintă Gala Bunei Vestiri, la Sala Radio.
Decizia dată de instanță săptămâna trecută nu este definitivă, iar Alina Sorescu a anunțat că va face apel, pentru a le oferi fetițelor ei un mediu stabil în care să crească. Deși are o perioadă încărcată de proiecte, vedeta continuă să lupte pentru a câștiga custodia fiicelor sale, în vârstă de 6 și 9 ani, după cum a transmis chiar ea, la scurt timp după pronunțarea deciziei instanței.
„Voi lupta de această dată eu până la capăt și voi face apel pentru a demonstra ce este mai bine pentru fetițe, pentru a le crește într-un mediu stabil, așa cum le-am crescut de când le-am născut.Nu va fi ușor, pentru că tatăl lor și-a schimbat cu totul atitudinea față de copii în acest an și cere drepturi egale cu mama. Sper că fetițele să nu fie plimbate dintr-o parte în altă până la 18 ani, pentru că acest program este bulversant pentru ele, le va putea dezechilibra emoțional și afecta procesul educațional și de creștere.
Am permis tatălui să se implice din momentul în care și-a arătat disponibilitatea, dar trebuie însă să ne gândim că sunt fetițe de 9 și 6 ani, că au nevoie de stabilitate și păstrarea unei rutine de zi cu zi, mai ales pentru programul școlar. Sper că judecătorii să înțeleagă că acest program nu este bun pentru orice copil și în orice condiții.”, a transmis artista, în ziua pronunțării deciziei.