Au apărut noi imagini de senzație cu Klaus și Carmen Iohannis, în cadrul turneului prezidențial din Africa. Acesta se va desfășura în intervalul 14-23 noiembrie 2023, iar cuplul prezidențial a bifat deja câteva momente speciale. În ultima zi a vizitei oficiale în Kenya, Carmen Iohannis a fost surprinsă în timp ce dansa pe ritmuri africane.
Vizita oficială a președintelui Klaus Iohannis în prima țară din turneul său african s-a încheiat joi, 16 noiembrie. Președintele țării și soția lui, Carmen, au mers la o școală de fete din Kenya. Cu această ocazie, la o școală de fete, șeful statului a donat mai multe computere pentru unitatea de învățământ.
În timpul vizitei, delegația română a avut parte și de o surpriză specială. Elevele școlii au pregătit un spectacol de dansuri tradiționale pentru cuplul prezidențial. Fetele au invitat-o chiar și pe Carmen Iohannis să li se alăture, iar aceasta a acceptat imediat provocarea.
Imaginile cu momentul inedit au fost publicate pe o platformă de social media de parlamentarul kenyan Githua Wamacukuru.
„Am fost foarte fericit să vizitez azi Uthiru Girls High School din Kangemi, Kenya şi să inaugurez donaţia făcută prin intermediul programului român de Asistenţă oficială pentru dezvoltare. Vom continua să ne concentrăm pe implementarea proiectelor din teren, pentru educaţie incluzivă, de calitate”, a scris şeful statului pe platforma X (fostă Twitter).
Pentru această călătorie, președintele a folosit un avion Gulfstream G550, închiriat de la Global Jet Luxemburg. BoardingPass a publicat zilele trecute imagini aeronava de lux, al cărei preț ajunge poate ajunge și la 62 de milioane de euro.
Avionul are o capacitate pentru 13 persoane, dar are și toate condițiile pentru a asigura un zbor de neuitat.
”PE SCURT: chiar dacă e mic, avionul cu care va călători domnul președinte în perioada 14-23 noiembrie 2023 în Africa este foarte bine dotat, are inclusiv duș. Potrivit informațiilor BoardingPass, zborurile pentru vizitele oficiale din Africa ale președintelui României vor fi efectuate cu un Gulfstream G550 închiriat de la Global Jet Luxemburg. Călătoria va începe luni, 13 noiembrie 2023, de la aeroportul din Sibiu, însă în acest moment este neclar dacă avionul privat va efectua și o oprire la București”, se arată în postarea publicată de BoardingPass pe Facebook.