Irina Deaconescu și Cristi Manea au făcut nuntă pe plajă. Celebra influenceriță și fotbalistul de la CFR Cluj au făcut cununia religioasă în urmă cu câteva zile, iar în acest weekend a avut loc și petrecerea. Cununia civilă a avut loc anul trecut.
Irina Deaconescu și Cristi Manea formează un cuplu de câțiva ani. Cei doi au împreună două fiice, pe Venus și pe Victoria. S-au căsătorit civil anul trecut. Au anunțat că au devenit soț și soție la botezul fiicei lor celei mici, Venus, și și-au luat prin surprindere prietenii. S-au căsătorit religios în urmă cu câteva zile, iar apoi a urmat petrecerea: o nuntă pe plajă.
Irina a ales să poarte o rochie albă, lungă, cu trenă și cu umerii goi, dar cu mâneci lungi. Cristi a purtat un costum clasic, negru, cu cămașă albă. Cei doi s-au fotografiat și au publicat imaginile pe rețelele de socializare. Acolo au primit mii de mesaje cu felicitări.
„Casă de piatră! Să vă iubiți mereu ca acum! / Sunteți minunați! Casă de piatră / Irina, ești minunată! Casă de piatră și multă fericire”, sunt câteva dintre comentariile de pe rețelele de socializare.
Tot pe rețelele de socializare au apărut fotografii și cu cele două fetițe ale lor. Venus și Victoria au purtat rochii albe.
„Mie mi s-au părut amuzante. Chiar așa a fost, am mers în primul magazin, mi-am cumpărat o rochie, am pus-o pe mine și gata. Nu m-am stresat atât de tare, pentru mine a fost mai important momentul, nu neapărat cum mă îmbrac”, a declarat Irina Deaconescu despre rochia purtată în ziua cununiei religioase.
Irina Deaconescu a început să plângă atunci când a văzut scaunele. Cei doi soți au vrut să rezerve câteva scaune de la petrecere pentru persoanele dragi care nu mai sunt printre noi.
„Acest loc este rezervat în memoria celor care ar fi aici dacă raiul nu ar fi fost atât de departe”, a fost mesajul scris pe biletul pe care Irina l-a pus pe scaunele speciale de la eveniment.
La petrecere au luat parte mulți invitați, prietenii Irinei și ai lui Cristi. Cu toții s-au distrat pe cinste și au avut parte de momente unice. Totul a fost pregătit în cele mai mici detalii, în funcție de preferințele Irinei și ale lui Cristi Manea.