Elena Udrea nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute personaje politice din țara noastră, dar şi una dintre cele mai controversate. Mulți au auzit tot felul de povești despre ea, dar puțini sunt cei care știu că fosta blondă de la Cotroceni a fost cândva brunetă și a avut părul creț. Iată câteva imagini rare cu partenera lui Adrian Alexandrov!
În vârstă de 49 de ani, Elena Udrea nu traversează deloc o perioadă bună, fiind în închisoare. Fosta politiciană are de executat o pedepasă de șase ani de zile pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute.
Însă, hai să ne întoarcem puțin în trecut și să vedem cum arăta partenera lui Adrian Alexandrov în tinerețe. Din punct de vedere fizic, toți românii o ştiu blondă şi puţini sunt cei care şi-ar imagina-o pe fosta protejată a lui Traian Băsescu brunetă. Cu toate acestea, se pare că Elena Udrea a avut părul negru în tinereţe, mai exact în liceu.
Elena Udrea a văzut pentru prima oară lumina zilei pe data de 26 decembrie 1973, în Buzău. Tot acolo a și copilărit fosta blondă de la Cotroceni. Ea a învățat la Liceul Teoretic Bogdan Petriceicu Hașdeu, iar pe blogul personal, www.elenaudrea.ro, apar câteva imagini rare cu fosta politiciană și colegii săi de clasă. Vezi galeria FOTO a acestui articol!
După cum se poate observa, în adolescență fosta blondă de la Cotroceni era brunetă și avea părul creț. Însă, look-ul o prindea tare bine. De altfel, partenera lui Adrian Alexandrov, atunci în vârstă de doar 17 ani, a și participat la concursul Miss Adolescenţă.
În urmă cu câțiva ani de zile, Mădălin Voicu a afirmat, în cadrul emisiunii ”Vorbe Grele” de la Antena 3, că Elena Udrea este de etnie romă. Însă, fosta politiciană a negat, ulterior, acest lucru.
”Cum nu m-am născut și nici n-am călcat vreodată în Pleșcoi, tot așa nu sunt nici de etnie romă, deși mi-ar fi plăcut, pentru că femeile rome sunt recunoscute ca fiind cele mai pasionale”, a declarat, la vremea aceea, fostul ministru.
Citește și Elena Udrea, eliberată din închisoare ca să-și vadă fetița. Anunțul momentului despre fostul ministru!