Sunt complet bulversată. Am o relație de patru luni și aveam toate speranțele că ne îndreptăm spre ceva serios, până când partenerul meu mi-a spus ceva ce m-a șocat. Sau cel puțin eu nu sunt obișnuită cu o astfel de legătură. Ideea e că iubitul meu vrea să avem o relație deschisă. Asta nu e însă și dorința mea și nu știu cum să fac să-i mai explic faptul că dacă sunt cu el în povestea asta înseamnă că doar el mă interesează și nu un alt bărbat.
Am 30 de ani și speram că această relație să se îndrepte spre ceva serios. Este momentul în care îmi doresc mai mult ca niciodată să îmi întemeiez propria familie, dar pentru asta trebuie să și am cu cine. Îmi place foarte mult de Sorin, simt că ne completăm pe multe planuri, iar până acum am crezut că sentimentele sunt reciproce. Ceea ce mi-a spus însă recent m-a bulversat.
Eu credeam că relația noastră devine cu trecerea timpului tot mai serioasă, însă el mi-a dat o veste surprinzătoare. Eu nu am fost crescută, obișnuită cu o astfel de viziune asupra relațiilor sentimentale. Adică pentru mine o relație amoroasă presupune prezența a două persoane. Pentru el lucrurile stau altfel.
Deși are 35 de ani, o vârstă la care mulți bărbați se așază la casa lor, Sorin simte nevoia să cunoască și alte persoane feminine. Mi-a mărturisit asta după 4 luni de relație. Aș fi preferat să-mi zică de la început cum stau lucrurile din punctul lui de vedere, pentru că nu m-aș mai fi implicat sentimental. Aș fi știut măcar ce mă așteaptă, dacă accept să ies cu el, și aș fi luat lucrurile ca atare sau aș fi zis nu din start.
Dar relația noastră a luat avânt, eu am început să am sentimente pentru el, iar acum se trezește să-mi spună treaba asta. Inițial, am crezut că e o glumă. Dar, nu, mi-a spus că vorbește serios și că preferă să fie sincer cu mine.
Mi-a zis că pot să mă întâlnesc și eu cu alți bărbați, pentru că vrea să avem o relație deschisă. În timpul ăsta, și el o să iasă cu alte femei, să descopere astfel ce își dorește cu adevărat pe plan amoros. Mi se pare o chestie absolut infantilă. Cum adică să nu-ți dai seama ce tipar de femeie vrei până la 35 de ani? Sunt total revoltată, pentru că pe mine nu mă interesează să mă văd cu alții, știu clar că îmi place de el și îmi doresc o relație doar cu el.
Până la vârsta asta, am avut și alte relații, iar acum pot să decid și să îmi asum ce îmi doresc pe plan amoros. Pentru el se pare că acum e momentul de cunoaștere și explorare. Nu știu cum să procedez altfel, dar chiar dacă mă doare probabil o să pun stop acestei povești, dacă el continuă cu ideea asta. Mie nu-mi trebuie o relație deschisă, ci o relație asumată cu bărbatul de care îmi place.
Citește și Cele mai infidele semne din zodiac. Nu poți construi o relație de lungă durată cu acești nativi
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!