După o relație de 3 ani, iubitul mi-a spus că vrea să plece în străinătate să lucreze. Vestea m-a luat pe neașteptate, mai ales că eu nu mă gândeam că lucrurile între noi se vor schimba atât de brusc. Eu îmi doresc să rămân în țară, dar pentru el șansa primită e o oportunitate prea mare ca să o refuze.
Îmi amintesc perfect ziua aceea. Stăteam pe canapeaua noastră veche, încercând să mă concentrez pe o carte, dar gândurile mele zburau în altă parte. El era în bucătărie, pregătindu-ne ceaiul, și când a intrat în sufragerie cu două cești aburinde, i-am văzut privirea. Știam că ceva nu era în regulă.
„Trebuie să vorbim,” a spus el, cu o voce gravă. Am simțit un nod în stomac și am lăsat cartea deoparte.
„Sunt tot urechi,” am spus, încercând să zâmbesc, dar știam că nu voi auzi nimic bun.
„Am primit o ofertă de muncă în străinătate,” a început el, evitând contactul vizual. „E o oportunitate uriașă, ceva ce am visat de mult.”
Inima mea a început să bată mai repede. Deși mă bucuram pentru el, nu puteam să nu mă gândesc la ce însemna asta pentru noi.
„Și când ai de gând să pleci?” am întrebat, încercând să-mi maschez panica.
„Peste două luni,” a răspuns el, iar vocea îi tremura ușor. „Știu că e repede, dar… nu puteam să refuz.”
Am tăcut pentru câteva momente, lăsându-l să-și savureze ceaiul. Îmi căutam cuvintele, încercând să găsesc un echilibru între susținerea lui și frica mea.
„Și noi? Ce se va întâmpla cu noi?” am întrebat în cele din urmă, privindu-l în ochi.
El a oftat și și-a întins mâna să o prindă pe a mea. „Nu știu,” a spus el sincer. „Nu vreau să ne despărțim, dar nu știu cum vom face să funcționeze.”
Cuvintele lui m-au lovit ca un trăsnet. Îl iubeam atât de mult, dar ideea de a trăi o relație la distanță mă îngrozea. Nu eram sigură dacă aș putea suporta să nu-l am aproape în fiecare zi, să nu-i simt prezența caldă lângă mine.
„Am putea încerca,” am spus eu, deși inima mea era plină de îndoieli. „Am putea vedea cum merge.”
El a zâmbit trist și m-a tras mai aproape. „Îți mulțumesc că ești atât de înțelegătoare,” a spus el. „Știu că nu va fi ușor, dar vreau să încercăm.”
Zilele care au urmat au fost un amestec ciudat de fericire și tristețe. Ne-am bucurat de fiecare moment petrecut împreună, dar fiecare clipă era umbrită de perspectiva despărțirii iminente.
În cele din urmă, ziua plecării a sosit. L-am însoțit la aeroport, încercând să-mi ascund lacrimile. Ne-am îmbrățișat lung, fiecare dintre noi promițând că vom face tot posibilul să rămânem împreună.
Acum, stau singură în apartamentul nostru, încercând să mă obișnuiesc cu tăcerea. Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar mă agăț de speranța că dragostea noastră va fi suficient de puternică să treacă peste distanță. Chiar dacă îmi e greu să mă imaginez fără el, încerc să fiu optimistă. Doar timpul ne va spune ce va urma.
Citește și Iubitul meu duce o viață dublă. Sunt total dezamăgită, nu-mi revin din șoc
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!