Iulia Pârlea împlinește 37 de ani. „Până acum doi ani nu mă dădeam cu creme, nu făceam tratamente”. Ce schimbări s-a decis să facă VIDEO EXCLUSIV

Prezentatoarea rubricii ”Meteo” din cadrul știrilor Pro Tv nu-și arată deloc vârsta

Pe 8 octombrie, Iulia Pârlea, prezentatoarea rubricii Meteo din cadrul știrilor Pro Tv, împlinește 37 de ani, vârstă pe care nu și-o arată însă deloc. Până în momentul de față, Iulia nu doar că nu a apelat la serviciile chirurgului estetician, dar nici nu a făcut tot soiul de tratamente noninvazive care să-i mențină tenul perfect. Iulia Pârlea a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că de-abia de doi-trei ani a început să folosească creme hidratante și să conștientizeze faptul că nu mai poate miza doar pe genă.

 „Faptul că nu am folosit creme a fost un plus pentru că așa nu am pățit vreo nenorocire”

Iulia Pârlea își asumă cu mândrie adevărata vârstă, asta și pentru că, la cei 37 de ani, tânăra are un ten impecabil fără măcar prea multe riduri de expresie. Iar asta fără să facă drumuri la cabinetul medicului estetician.

„În primul rând, vreau să spun că sâmbătă (n.r. 8 octombrie), fac 37 de ani și mă mândresc cu asta. Să știi că până acum doi-trei ani nu aveam nicio treabă, recunosc, nu mă dădeam cu creme, nu făceam tratamente, absolut nimic, asta pentru că am fost norocoasă, am genă bună, dar acum am început să cer părerea specialistului și mă dau cu creme. Și bineînțeles rutina de demachiat în fiecare seară. Cam atât”, ne-a povestit Iulia, mărturisindu-ne că acest lucru a făcut ca niciodată, nici măcar în adolescență, să nu se fi confruntat cu diverse alergii sau erupții cutanate din cauza unor produse dermatologice.

„Faptul că nu am folosit creme a fost un plus pentru că așa nu am pățit vreo nenorocire. Adică nu m-am dat cu vreo cremă veche sau expirată. Eu am avut probleme hormonale de adolescentă până acum câțiva ani, s-au reglat de la sine, dar nici așa nu m-am dat cu vreo cremă”.

„Recunosc, sunt hipocondră”

Pe de altă parte, Iulia intră în categoria acelor persoane care au o preocupare excesivă și o anxietate crescută că ar putea fi bolnave sau că s-ar putea îmbolnăvi grav, însă nu cer sfatul specialiștilor, ci își pun singure un diagnostic.

„Caut pe Google bineînțeles. Sfântul Google. Încerc să mă abțin pentru că ne facem rău așa. Cel mai bine cerem sfatul specialistului. Dar recunosc, sunt hipohondră”, ne-a mai declarat prezentatoarea Tv.

Iulia Pârlea
Prezentatoarea rubricii Meteo de la Pro TV

De ceva vreme, însă, a conștientizat faptul că nu este o gândire sănătoasă, astfel încât are grijă anual să-și facă investigațiile medicale uzuale.

„Am învățat să mă iubesc mai mult până la urmă, că dacă nu avem noi grijă de noi, nu are nimeni și am realizat că este mult mai bine să previi decât să te vezi în fața faptului împlinit. Merg să-mi fac analizele, nu exagerez, e drept, adică merg o dată pe an și îmi fac tot setul de analize”, a mai povestit Iulia pentru EGO.ro.

„Nu m-am hotărât dacă îmi fac ziua sau nu”

Iulia Pârlea și-a revizuit prioritățile, după 35 de ani, și acum este mult mai atentă cu necesitățile ei. Așa că, nici măcar de ziua ei nu va da o petrecere pe cinste, asta pentru că este conștientă că în clipa de față ar avea nevoie de mai multe zile libere pentru a se putea reface total.

„Mă bucur de fiecare an. Nu m-am hotărât încă dacă-mi fac ziua sau nu, sincer. Vineri o să merg la un concert, iar sâmbătă nu știu ce o să fac. Majoritatea prietenilor mei sunt plecați sau muncesc, familia este cu treabă. Chiar nu știu ce o să fac, dar vreau să mă sărbătoresc. Dacă nu, o să stau singură în casă, o să beau un pahar cu vin și o să-mi pun „La mulți ani!”. Dar sper să mă sune prietenii și să-mi cânte”, a mai povestit Iulia pentru EGO.ro, completând că nici măcar de majorat nu a avut o petrecere la care să cânte și să danseze toată noaptea.

„Am avut petrecere mare de majorat. Mama mea mi-a organizat la restaurant, în Constanța, dar eu, pentru că nu sunt petrecăreață, am stat mai mult la masă, iar mama a dansat cu toți colegii mei. Eu m-am uitat”.

Iulia Pârlea
Iulia Pârlea

„Fratele meu este super protectiv, chiar și acum”

Pentru Iulia este suficient să fie sunată de familie și de cei apropiați și eventual să se întâlnească câteva ore cu ei în oraș, la un restaurant.

„A fost și ziua fratelui meu, noi suntem născuți în aceeași lună. Avem o relație foarte apropiată. El este super-super protectiv cu mine și este exagerat. Recunosc. Chiar și acum. Nu mă mai amenință că mă pârăște, dar mă întreabă unde sunt, cu cine sunt, dacă sunt bine, dacă am ajuns acasă. I-am explicat că mâine-poimâine fac 40 de ani, să mă lase în pace. Am crescut. Bine, nu fac 40 de ani, dar timpul trece repede și știi cum e trebuie să fim realiste până la urmă. Nu dăm înapoi”, a povestit Iulia, despre relația pe care o are cu fratele ei.

Culmea este că, în timp ce multe femei fie își ascund adevărata vârstă, fie așteaptă până la 12 noaptea pentru a considera că au mai aniversat un an, Iulia se „îmbătrânește” voit.

„Eu, de fiecare dată, în fiecare an, după o lună de la ziua mea, dacă mă întreba cineva câți ani am spuneam că mă îndrept spre următoarea dată. Anul trecut, spre exemplu, imediat după ce am făcut 36 de ani, spuneam că am deja 37. Toată lumea mă certa dar mie mi se pare normal. De duminică o să spun că merg pe 38. Așa spun”, a mai povestit amuzată Iulia Pârlea pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
8 7 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *