Kira Hagi joacă în noul serial românesc de la Antena 1. Ce rol va avea fiica lui Gică Hagi în „Lia”

Kira Hagi: „Îmi plac mult răsturnările de situație”

Scris de: Daoud Andra

21 Nov. 2022

Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, își face debutul pe micile ecrane într-un serial românesc. Tânăra face parte din distribuția serialului „Lia”, care va începe în curând la Antena 1. Ce rol va avea Kira și ce spune despre noua provocare din viața ei.

Kira Hagi, rol în serialul „Lia” de la Antena 1

După succesul înregistrat cu serialele românești difuzate până în prezent, Antena 1 pregătește o nouă producție. Serialul „Lia” este produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production, iar distribuția a fost anunțată deja. Printre actori se numără nume consacrate, actori debutanți, dar și câteva apariții-surpriză. Una dintre ele este Kira Hagi, fiica legendei fotbalului românesc.

Absolventă de actorie, Kira a debutat în România într-un scurt-metraj, iar în curând telespectatorii o vor putea vedea pe sticlă săptămânal. Ea va fi colegă de platou cu Vlad Gherman, Ioana Blaj, dar și alte nume cunoscute din showbiz. Kira va interpreta rolul Mirei Bădescu, o tânără și ambițioasă avocată.

„Personajul meu, Mira Bădescu, are o meserie care mă intrigă şi mă fascinează deopotrivă. De altfel, asta îmi place cel mai mult la actorie, faptul că pot să întruchipez profesii pe care nu o să am ocazia să le practic și că pot să interpretez nenumărate tipuri de personalități, care scot la iveală conflicte sau împing acțiunea într-o direcție neașteptată.

Îmi plac mult răsturnările de situație și îmi place faptul că prin rolul pe care îl joc în acest serial învăț lucruri noi, despre viață, despre relații și despre conflicte. Tot cu ocazia aceasta am și onoarea de a fi în preajma unor profesioniști, care știu să creeze povești, știu bine să le producă și, mai ales, să descopere noi talente. Sper să mă număr printre aceste talente și sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor!”, a dezvăluit Kira Hagi.

Kira Hagi joaca in noul serial romanesc de la Antena 1
Kira Hagi și Vlad Gherman

Vlad Gherman se alătură distribuției de la „Lia”

„Lia” va fi un serial de dragoste, adaptat după o dramă turcească, iar producătorii promit o poveste plină de suspans, intrigi și trădări, care va ține cu sufletul la gură telespectatorii. Vlad Gherman continuă colaborarea cu Antena 1 și, după rolul din „Adela”, va juca și în serialul „Lia”.

„Proiectul Lia înseamnă un nou pariu pentru mine. Un pariu pe care îl pun la începuturile noi pe care le trăiesc pe plan profesional. Înseamnă o lume nouă, un personaj nou şi provocări noi. Nu vreau să dau prea multe din casă despre Andi, dar ce vă pot spune este că e un personaj care mă provoacă. Deşi golan, Andi este un tip inteligent, care ştie exact ce vrea să obţină şi care se luptă pentru acel ceva până va reuşi să pună mâna pe acel lucru.

Andi îşi iubeşte enorm sora, pe Alice, şi o va proteja indiferent dacă asta va însemna să destrame prietenii sau relaţii. V-am făcut curioşi? Abia aştept să vedeţi ce vă pregătim!”, a dezvăluit Vlad Gherman despre personajul său, Andi Bădescu.

Vlad Gherman și Ioana Blaj vor fi frați în serial, în timp de Kira Hagi este sora lor vitregă, potrivit scenariului.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7.2 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *