În momentul în care pun lenjeria de pat la spălat, gospodinele știu că există anumite lucruri de care trebuie să țină cont pentru a o curăța ca la carte și pentru a evita deteriorarea acesteia în timp. Află cum se spală corect așternuturile. Vezi la câte grade trebuie să setezi mașina de spălat!
Foarte mulți oameni au tendința de a neglija spălarea lenjeriei de pat, ceea ce este surprinzător, având în vedere că petrec minimum opt ore dormind.
Și nu numai că nu își spală așternutul suficient de des, dar, în plus, nu îl spală la temperatura potrivită. Așadar, tu știi la câte grade ar trebui să îți setezi mașina de spălat atunci când îți speli lenjeria de pat?
Potrivit specialiștilor din domeniu, temperatura ideală este de 60 de grade Celsius. Doar așa îți vei curăța așternurul corect și vei scăpa de bacterii. Iată și alte motive pentru care ar trebui să urmezi sfatul experților:
Cea mai mare parte a energiei electrice consumate de mașinile de spălat este folosită pentru a încălzi apa. De aceea, specialiștii te sfătuiesc să îți spălați hainele la doar 30 de grade Celsius.
Dar lenjeria de pat face parte dintr-o altă categorie. De ce? Pentru că petreci foarte mult timp în pat: 7-9 ore pe noapte. Și, fără să îți dai seama, depui multă murdărie pe ea: transpirație, piele moartă și multe altele. Îți poți imagina câți microbi se adună într-o săptămână? Foarte mulți. Nu o spunem noi, ci studiile recente.
Un tricou pe care l-ai purtat o dată sau de două ori? Spălarea la 30 de grade este mai mult decât suficientă pentru a scăpa de murdăria care s-a depus pe el.
Dar cu siguranță nu și pentru lenjeria de pat. De ce nu? Este așa cum am spus mai sus: pentru că petreci foarte multe ore pe săptămână în pat.
Și gândește-te cum ar fi să porți o bluză atât de mult timp. De aceea, spălarea la 30 de grade, pur și simplu, nu este suficient de puternică pentru a distruge bacteriile.
Citește și Nu mai ține lenjeria de pat în dulap. Locul din casă în care trebuie să stea, ca să miroasă mereu a proaspăt!
Pentru a distruge germenii și bacteriile, cel mai bine este să speli lenjeria de pat la 60 de grade. Și, de preferință, cu un ciclu lung de două ore. Ce se întâmplă sub această temperatură?
Este simplu: murdăria nu se spală odată cu apa din detergent și rămâne încorporată în fibrele țesăturii. Dar cu o spălare la temperatură înaltă, totul este eliminat: transpirația, praful și orice altă murdărie care s-ar fi putut depune acolo. Inclusiv acarienii, bacteriile și microbii. De aceea, ar trebui să îți speli regulat lenjeria de pat.
Citește și La cât timp se schimbă lenjeria de pat, de fapt. Greșeala întâlnită frecvent!