Larisa Iordache, totul despre cununia cu logodnicul ei, Cristian Chiriță: „Am ales o rochie albă, dintr-o dantelă simplă și delicată” EXCLUSIV

Ce ținută a ales

Larisa Iordache se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente din viața ei, cununia cu logodnicul său, Cristian Chiriță. Cei doi o să își unească destinele în fața ofițerului stării civile pe data de 8 iunie. În exclusivitate pentru Ego.ro, fosta mare gimnastă ne-a vorbit despre petrecerea care o să aibă loc atunci.

Larisa Iordache, despre cununia civilă

Chiar dacă se află într-o perioadă aglomerată, Larisa Iordache reușește să organizeze și petrecerea pentru cununia civilă! Fosta gimnastă se bucură de o poveste frumoasă de iubire alături de partenerul său, Cristian Chiriță, jucător de tenis de masă:

„E greu, dar nu imposibil! Suntem foarte organizați. Eu mai am 3 concursuri, următorul campionat național o să fie chiar la 2 zile distanță de cununia noastră. Ne descurcăm pentru că avem timpul organizat, iar cu pregătirile suntem aproape gata pentru cununia civilă.

Cei de la localul unde o să aibă loc petrecerea după cununie ne-au ajutat foarte mult, mai ales pentru că au experiență. Având foarte multe evenimente, ne-au oferit lucruri pe placul nostru! Nu a fost foarte greu să alegem meniul și aranjamentele.

O să fie fain, o să ne distrăm! Ne-am propus să ne distrăm și să ne bucurăm de oamenii care o să fie alături de noi pentru că rar avem timp să ne întâlnim cu oameni dragi și atunci încercăm să profităm de acest lucru.”

Citește și: Cum și-a cunoscut Larisa Iordache iubitul și cine a făcut primul pas. Momentul care a cucerit-o definitiv: “Asta îmi doream!” VIDEO EXCLUSIV

Ce rochie a ales

Pentru frumosul eveniment, Larisa Iordache a ales să poarte o rochie albă, scurtă, dintr-o dantelă delicată, ținând cont că la anul o să îmbrace o ținută demnă de o prințesă pentru cununia religioasă. De asemenea, aceasta, prezentă la deschiderea târgului „Ghidul Miresei”, ne-a mărturisit că lista de invitați o să fie mai mare, căci numeroase persoane și-au dorit să fie alături de ea și partenerul său:

„Nu știu cum se poartă, sinceră să fiu! Am ales o rochie albă, dintr-o dantelă simplă și delicată. Mi-am dorit să fie ceva scurt și diferit față de ce ai purta la o nuntă. La anul probabil că o să port o rochie de mireasă! Anul acesta am preferat ceva scurt, de vară, alb. O să se vadă, cumva, diferența că eu sunt cea pentru care au venit oamenii! Am mai primit întrebări cu privire la dress code.

Am zis că toată lumea să vină îmbrăcată lejer, să se distreze, să dansăm, să mâncăm bine și să ne aducem aminte peste ani că am fost la petrecerea Larisei și a lui Cristian! Chiar nu știu câți invitați avem. Este foarte greu! Am zis că vrem o cununie intimă și vrem ceva restrâns, dar ne-a fost foarte greu pentru că foarte mulți oameni și-au dorit să fie alături de noi!

Văzându-i că sunt dornici, am zis că nu putem să îi lăsăm, trebuie să punem mâna la muncă și să îi invităm și pe ei! Până la urmă, vrem să ne distrăm cu toți oamenii! Peste o săptămână o să fie ziua mea și putem să ne strângem atunci într-un cadru restrâns. Am urcat la un număr, cred că trecem peste 100, dar nu știu sigur!”

Citește și: De ce nu regretă Larisa Iordache retragerea ca sportiv de performanță: “Am înțeles prin terapie că sunt și eu importantă, nu doar sportul pe care îl practic!” VIDEO EXCLUSIV

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *