Lasagna este unul dintre cele mai populare și iubite preparate tradiționale italiene, cunoscut în întreaga lume. Cu straturi delicioase de paste, sos de carne și sos bechamel sau la fel de delicioasă în variantă vegetariană, lasagna constituie un prânz sățios pentru toată familia.
Cum se prepară sosul ragu? Dar sosul bechamel? Ce carne folosim pentru a prepara lasagna? Se fierb pastele de lasagna cumpărate?
După cum am scris mai sus, lasagna este un preparat format din mai multe straturi de paste și sos.
Pastele se pot face în casă sau se pot cumpăra. Pastele pentru lasagna cumpărate nu se fierb înainte de coacere, verificați pe cutie dacă se menționează acest lucru. Sosul ragu se prepară din legume și carne tocată.
Pentru sosul ragu, am folosit roșii la conservă, tocate, fără pieliță. Carnea tocată este musai să conțină grăsime, cea mai potrivită fiind amestecul de carne vită- porc, în proporție de 50%- 50%. De asemenea, rețeta clasică de sos ragu mai conține pancetta, dacă nu aveți puteți folosi bacon sau kaizer. La sosul ragu
se mai pune un pahar de vin roșu.
Sosul bechamel, se face din făina, unt și lapte. Laptele este important să fie călduț atunci când preparați sosul bechamel.
Toamna aduce cu ea o explozie de arome și culori, iar dovleacul este, fără îndoială, unul dintre ingredientele vedetă ale sezonului. Cu gustul său dulce…
Toamna aduce cu sine o paletă de culori calde și bogate, dar și arome care ne îmbie simțurile și ne încălzesc sufletul. Fructele de sezon,…
Pentru copt, am folosit o tavă dreptunghiulară de 35X24 centimetri, cu înălțimea pereților de 6 centimetri.
Dar hai să trecem la treabă!
Ingrediente pentru sos ragu
1 lingură ulei de măsline
1 ceapă galbenă
1 morcov mediu
1 tijă de țelină sau o bucățică de țelină
2 căței de usturoi
150 grame bacon ( opțional)
1 kilogram carne tocată amestec vită- porc
400 grame roșii tocate la conservă ( 2 conserve)
100 mililitri sos de roșii
150 mililitri vin roșu
cimbru, busuioc, oregano uscat
sare, piper negru proaspăt măcinat
Ingrediente pentru sos bechamel
50 grame unt
75 grame făină
1 litru de lapte
sare, piper
Ingrediente lasagna
500 grame pachet foi de lasagna ( 1 pachet)
150 grame mozzarella
100 grame parmezan
Instrucțiuni de preparare:
1. Sos ragu
într-o tigaie încăpătoare se încinge uleiul de măsline
ceapa, țelina și morcovul se toacă mărunt în robotul de bucătărie sau se rad pe răzătoarea mică. Usturoiul se zdrobește în presă.
se pun legumele la călit în uleiul încins, la foc mediu, apoi se adaugă baconul tăiat bucățele.
după ce legumele s-au înmuiat și baconul s-a rumenit, se pune carnea tocată. Se amestecă ușor până își schimbă culoarea.
se toarnă vinul peste carne. Se lasă carnea la fiert 5 minute în vin, apoi se pun roșiile împreună cu sucul de roșii.
totul se fierbe pentru 1,5- 2 ore, la foc mic, sub capac.
la final, se asezonează cu plante aromatice, sare și piper proaspăt măcinat.
2. Sos bechamel
se încălzește laptele într-o crăticioară. Acest pas este opțional, se poate folosi și lapte rece, dar laptele cald ajută la îngroșarea sosului mai rapidă
într-o altă crăticioară se topește untul, peste care se adaugă făina și se amestecă timp de un minut.
se toarnă laptele cald treptat, se amestecă cu un tel, timp de 5-8 minute, până se îngroașă sosul.
sosul trebuie să fie de consistența unei smântâni grase, dacă este prea gros se reglează cu puțin lapte sau apă.
3. Asamblare lasagna
în tava pentru copt, se pune un strat de sos bechamel, urmat de un strat de brânză, apoi un strat de paste și stratul de sos ragu.
repetați, respectând aceeași ordine de 3 ori dar la ultimul pas nu se mai pune stratul de ragu. Ultimul strat va fi cel de bechamel cu brânză.
deci veți împărți ingredientele astfel: trei straturi de sos bechamel, trei straturi de brânză, trei straturi de paste și două straturi de sos ragu
Pare dificil la prima vedere, dar pe măsură ce începeți să gătiți acest minunat preparat veți vedea cât este ușor.
Dacă gătiți în cantități mai mari, lasagna se poate congela. Rezistă la congelator până la trei luni.
Să vă fie de folos!