Există în Europa un loc unic, unde mii de turiști merg anual, despre care se spune că are puteri vindecătoare. Acolo are loc un fenomen numit heliotermie. Este vorba despre o stațiune din România, într-o zonă foarte cunoscută.
Dacă nu ai auzit până acum de lacul Ursu din Sovata chiar trebuie să ajungi acolo. În această stațiune merg anual mii de turiști pentru a scăpa de problemele de sănătate cu care se confruntă. Acest lac, Ursu, este cunoscut în Europa pentru apa foarte caldă, datorită fenomenului unic care are loc. Este vorba de heliotermie, fapt ce menține temperatura ridicată a apel pentru o perioadă mai mare de timp.
Fenomenul de heliotermie se datorează stratului de apă dulce care nu lasă căldura să iasă din lacul cu apă sărată. Procesul acesta aduce multe beneficii oamenilor care merg să înoate acolo. Scăldatul se face după un program stabilit astfel încât proprietățile lacului să nu se piardă.
”Temperatura apei este mai mare decât în alte zile. Nu se compară cu marea, marea e mare și lacul Ursu este foarte bun și benefic pentru organism”, a spus o turistă despre acest lac, potrivit spynews.ro.
Potrivit sursei citate, băile în lacul Ursu reprezintă un miracol pentru cei cu diferite afecțiuni. Persoanele diagnosticate cu reumatism, boli de piele sau boli ale căilor respiratorii merg acolo pentru a ameliora simptomele.
Nămolul și apa sărat ajută la sporirea fertilității datorită conținutului de hormoni și nutrienți. Multe femei au declarat că au rămas însărcinate rapid după ce au fost la lacul Ursu din localitatea Sovata.
Lacul Ursu din Sovata are o suprafață de 40 000 de metri pătrați, o adâncime de 18 metri și o salinitate de 250 de grame/litru.
„Acest fenomen de heliotermie face ca Lacul Ursu să fie cel mai important din Sovata, și nu numai în Sovata, ci la nivelul Europei și chiar a globului, este un fenomen unicat. Sunt foarte puține lacuri care prezintă acest fenomen de heliotermie, Lacul Ursu fiind cel care are cel mai pronunțat efect. (…) Lacul Ursu este cel mai important din stațiune nu numai din cauză că este cel mai mare, atât ca suprafață, cât și ca adâncime, ci este cel mai important deoarece prezintă cel mai pronunțat fenomen de heliotermie”, a spus directorul SC Balneoclimaterica SA Sovata, Fulop Nagy Janos.