Cătălin Botezatu a fost la Eurovision în acest an, aflându-se în culise la invitația unuia dintre sponsorii oficiali. Celebrul designer s-a bucurat enorm când a aflat că Loreen, câștigătoarea din acest an, o să vină în România pentru a urca pe scena unui festival, Saga, care se desfășoară în București. Creatorul ne-a oferit, în exclusivitate pentru Ego.ro, dezvăluiri despre artistă, punctând că fiecare show al său se termina cu melodia care a făcut-o celebră încă din 2012, “Euphoria”.
Cătălin Botezatu a știut că Loreen o să primească premiul cel mare la Eurovision în acest an, devenind astfel al doilea artist care câștigă concursul de două ori. Starul ne-a dezvăluit că, încă din 2012, este fanul cântăreței din Suedia, folosindu-i piesa “Euphoria” la fiecare prezentare de modă:
“Am fost la Eurovision din partea sponsorului oficial, nu din partea TVR-ului. Din momentul în care am văzut și am ascultat piesa, am știut că ea va câștiga. De altfel, fiind în fiecare seară la preselecții și în sală de la început, mi-am dat seama că piesa e cea mai bună, era altfel față de celelalte. E foarte adevărat că după ce a câștigat primul Eurovision cu piesa “Euphoria” ea a devenit hit și pentru mine, absolut toate prezentările mele se terminau cu această melodie. Cu siguranță că, de acum încolo, voi folosi piesa “Tattoo”, care are niște versuri extraordinare. Este interpretată și de un român, este foarte tare, într-o seară l-am pus pe Instagram-ul meu. Băiatul o cântă Dumnezeiește, la fel de bine ca și ea.”
De asemenea, cunoscutul designer vestimentar a fost la Eurovision când Loreen a aflat că a câștigat, ba chiar, a stat la nu mai mult de un metru de artistă. Astfel, Cătălin Botezatu ne-a mărturisit că și-ar dori să o cunoască, cândva, pe aceasta:
“Am văzut-o, am fost acolo. Când a câștigat, eram în zona de VIP, fiind invitat de unul dintre sponsorii oficiali de la Eurovision. Am avut șansa să o văd la un metru, trecând pe lângă mine, mergând către scenă pentru a-și lua premiul. Mi-aș dori să o cunosc. Never say never!”
Cătălin Botezatu este sigur că românii nu o să rămână indiferenți la faptul că Loreen a câștigat Eurovisionul de două ori, iar acum vine în România pentru a urca pe scena de la Saga Festival. Creatorul de modă îi încurajează pe toți să traducă versurile în română, mai ales pentru că există deja un artist în țară care interpretează piesa în limba noastră:
“Sunt sigur că “Euphoria” le este încă în urechi românilor. Faptul că a câștigat acum Eurovisionul nu cred că îi va lăsa indiferenți. Ambele piese sunt superbe, de referință, hit-uri. Dar, nu știu cât de mult s-a pus bază pe traducerea piesei, vorbind de “Tattoo”. Poate că românii au apreciat doar linia melodică sau au pus accent și pe versuri. Versurile sunt formidabile! Este ceva superb! Cum am zis, există un băiat care o cântă în limba română. Ți se face pielea de gâină la cum cântă! Versurile ascultate în limba română, dar și interpretarea lui…WOW!”