Mădălina Ghenea este una dintre cele mai cunoscute și apreciate fotomodele române. Prin frumusețea sa răpitoare, a reușit să cucerească inclusiv staruri de la Hollywood, precum Leonardo DiCaprio sau Gerard Butler, cu care a avut relații ce păreau la un moment dat a fi serioase.
Însă tot frumusețea i-a atras și numeroase critici din partea cârcotașilor, care au acuzat-o de-a lungul timpului că are prea multe operații estetice la nivelul feței și a trupului. Sătulă, probabil, de astfel de acuzații, vedeta a publicat o fotografie cu ea din copilărie în care se poate observa că anumite trăsături sunt aproape identice cu cele de la maturitate.
În imaginea postată de actriță pe rețelele de socializare, actrița apare ca o fetiță drăgălașă foc. Buzele, nasul, ochii și sprâncenele par să-și păstrat naturalețea și la maturitate.
De altfel, Mădălina Ghenea a scris, atunci când a publicat fotografia, în urmă cu câțiva ani, că nu a apelat niciodată la intervențiile chirurgicale la față și a încercat să explice care este diferența între o operație estetică și o procedură estetică, lăsând astfel loc de speculații și interpretări.
„Termenii de operație estetică și procedură estetică sunt des întâlniți, mai ales în mediul online și literatura tabloidă. De multe ori, aceștia sunt folosiți echivoc, cu aceeași semnificație. Există multe întrebări și concepții greșite, în special la nivelul pacienților, care cred că acești termeni sunt sinonimi. În fapt ei sunt diferiți. În cazul unei proceduri estetice nu se taie nimic, nu se face anestezie generală, nu sunt aceleași riscuri. ”, a scris Mădălina Ghenea pe pagina ei de Facebook.
Actrița duce o viață liniștită alături de fiica ei, Charlotte, în Italia, acolo unde s-a stabilit de mai mulți ani. Recent, Mădălina Ghenea a participat la Festivalul de Film de la Veneția, unde a avut parte de un incident neașteptat, în urma căruia a fost nevoită să își schimbe coafura.
Vedeta a fost ciupită de o insectă chiar înainte de a călca pe covorul roșu, care, după spusele ei, i-a cauzat o umflătură la nivelul frunții.
„Lady Bean s-a întors la Veneția, o insectă ? ? ? m-a mușcat pe frunte înaintea evenimentului meu, dar se spune că o frunte imensă arată multă inteligență și @saidada a reușit să o acopere cu părul meu”, a scris pe Instagram românca.
Însă mica neplăcere nu i-a stricat bucuria supremă din cadrul evenimentului în care Ghenea a primit premiul Diva&Donna.
„Am primit un premiu ieri, premiul Diva&Donna și pot spune ca nu mă simt deloc divă, deși prietenii mei încearcă să mă convingă ca sunt o diva @tizianarocca @vicoolyasaida. Anul acesta mă simt puțin pierdută în această furtună a festivalului și tot ce pot spune este că sunt recunoscătoare. Credeti că merit să fiu aici? Mulțumesc!”, a mai transmis actrița fanilor ei