Fiecare an vine cu noi trenduri, atât în materie de haine, cât și în ceea ce privește machiajul, părul, accesoriile sau manichiura. În cadrul evenimentelor dedicate modei sunt prezentate cele mai îndrăznețe trenduri, iar femei din întreaga lume le preiau ulterior. Iată câteva modele de manichiuri care au făcut furori la New York Fashion Week! Au fost realizate de un nail-artist celebru.
Săptămâna Modei este un eveniment care se desfășoară în marile capitale ale lumii și în cadrul căruia designeri de top vin cu propuneri stilistice care mai de care mai îndrăznețe. Modelele care defilează pe podium se pregătesc săptămâni bune pentru eveniment și niciun detaliu nu este lăsat la voia întâmplării. De la ținută și încălțări până la machiaj, coafură și nu în ultimul rând unghii, totul trebuie să fie impecabil.
Citește și: De ce sunt atrași bărbații de unghiile roșii, de fapt. Explicația la care sigur nu te așteptai
Mai multe modele au atras atenția la New York Fashion Week cu manichiurile deosebite pe care le-au afișat. Celebrul nail artist Juan Alvear a realizat manichiurile pentru modelele ce au defilat în două dintre prezentări. Unghiile au fost făcute cu ajutorul produselor CND, care se găsesc și în România, în saloane și în rețeaua Top Line, și a existat inclusiv o manichiură cu pietre semiprețioase.
Una dintre manichiurile care au atras atenția este french-ul cu negru mat. Efectul vizual este wow, iar manichiura nu este dificil de realizat. Practic, pe patul unghial se aplică o bază nude, iar pe vârful unghiei se aplică oja neagră, peste care se revine cu un top coat matifiant. O manichiură atipică a fost cea cu trei unghii false, lipite una peste alta. Efectul este unul original, însă e nevoie de ceva curaj pentru a purta o astfel de manichiură în viața de zi cu zi.
Manichiurile cu ștrasuri au fost atracția principală. Nail artistul a realizat manichiuri în ton cu ținutele cu care au defilat modelele, folosind ștrasuri și pietre semiprețioase. Acest trend capătă din ce în ce mai multă popularitate, iar motivul este lesne de înțeles. Manichiurile cu ștrasuri pot fi făcute la ocazii deosebite, iar dacă optezi pentru un astfel de model, cu siguranță nu vei trece neobservată.
Juan Alvear este un nail artist din New York, care realizează manichiuri spectaculoase, inclusiv sculpturi pe unghii. El postează adesea pe contul lui de Instagram modele de unghii care adună mii de like-uri. În plus, are în portofoliu numeroase celebrități care apelează la el pentru a avea unghiile perfecte.
Charli XCX, Lil Nas, Dove Cameron, Christina Aguilera, Christine Quinn din Selling Sunset, Lily Allen sau Dolly Parton sunt câteva dintre celebritățile care își lasă unghiile în seama lui Juan.