Marea actriță Carmen Tănase, așa cum nu ai mai văzut-o niciodată. Fanii, uimiți: ”Arăt ca mama lui Corleone” VIDEO EXCLUSIV

Pe Carmen Tănase telespectatorii o urmăresc în fiecare luni în serialul ”Clanul”, într-un rol de excepție, însă din 29 septembrie o pot revedea și pe marile ecrane într-o ipostază cu totul neașteptată. După mult timp, îndrăgita actriță revine în prim plan cu o schimbare de look și de atitudine. Carmen Tănase a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că rolul din filmul ”Dragoste pe muchie de cuțit” o transformă în mama lui Corleone.

Ca o coincidență amuzantă, după ce pe micul ecran interpretează un personaj hăituit de mafie, pe marele ecran este ea care are atitudine de dominatoare. Carmen Tănase este un fel de șefă de clan mafiot, însă nu în același context ca acțiunea din serialul ”Clanul”.

”Sunt șefa mafiei culinare. Normal că am luat de la Bebe Măcelaru. Păi învăț de la el. Sunt ”burete”. La filmări a fost așa din scurt că eu a trebuit să filmez tot ce am avut în trei zile. Pentru că era pe țeavă un alt film care nu s-a mai făcut, și atunci…Am stat puțin cu ei și îmi pare rău. Că a fost frumos, a fost chiar frumos, o atmosferă bună.

Te poate interesa și: Carmen Tănase, dezvăluiri neașteptate despre Gheorghe Visu. Nu a mai zis asta vreodată: “E ceva de care îmi este rușine”

Alin Panc și Sandu Pop sunt niște oameni foarte pozitivi așa și se lucrează foarte bine cu ei. E o atmosferă destinsă la filmări, nu țipă nimeni, nu se enervează nimeni. Dacă cineva se enervează, imediat se trece pe râs. Adică a fost mișto”, ne-a declarat Carmen Tănase despre cel mai recent rol al ei, completând că îi pare extrem de rău că nu s-a bucurat prea mult de zilele de filmare pentru acest lungmetraj.

”Acolo la Deva era foarte frumos. Oamenii erau foarte drăguți. Mi-a părut rău că am stat doar trei zile. Nu o să mai am parte dacă s-o face și o continuare că eu am murit. Ce să mai apar, de pe lumea cealaltă?”.

Citește și: Ce folosește Carmen Tănase pentru a ține ridurile la distanță, la 62 de ani. Celebra actriță a dezvăluit secretul său: “Am sertarele pline”

”Parcă este dintr-un film italian cu mafioți”

Pe celebra actriță o provoacă foarte tare astfel de roluri, ba chiar mai mult atunci când are de interpretate personaje negative. Chiar dacă publicul telespectator o îndrăgește mai mult atunci când trece de partea binelui, Carmen Tănase crede că rolurile negative rămân mai mult timp întipărite în memoria publicului.

Vezi și: Carmen Tănase, despre momentele în care intră în pielea Flăcăricăi, chiar și în prezent: “Flacăra are toleranță 0 la prostie!” VIDEO EXCLUSIV

”Unde sunt bună eu tot timpul? Doar în ”Clanul”, atât. În ”Inimă de țigan” ce bună eram? Făcea numai tâmpenii. Personajul din ”Dragoste pe muchie de cuțit” arată ca mama lui Corleone. Mi-a plăcut asta. N-am avut nevoie de vreo documentare căci Dumnezeu ”The Godfather” este film-școală. Dar mi-a plăcut așa cum arată imaginea. N-am intenționat asta, dar văzând ce s-a întâmplat am zis că parcă este dintr-un film italian cu mafioți”, a declarat amuzată actrița.

Pentru acest rol, din ”Dragoste pe muchie de cuțit”, Carmen Tănase a avut nevoie de o schimbare de look, schimbare pentru care a primit aprobarea regizorilor de la ”Clanul” și care a fost adaptată și personajului din serial.

„A început de mult acțiunea pentru Luminița, că viața ei este un film de acțiune, dar a decis să ia o altă atitudine, să nu mai fie o plângăcioasă și să le înfrunte pe toate. Dar nu vă spun mai multe că este păcat. Se întâmplă lucruri. Nu numai cu Luminița, cu toată lumea se întâmplă lucruri”, a mai povestit Carmen Tănase pentru EGO.ro.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
9.7 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *