Mario Joy a devenit celebru datorită pieselor sale, care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube și au fost în topul radiourilor internaționale, dar puțini o știu pe cea care îi este alături de opt ani. Marius Necula, pe numele său real, a acceptat pentru EGO.ro un interviu exclusiv la dublu cu femeia care anul trecut i-a devenit soție. Despre cum s-au cunoscut, cum au decis să se mute împreună după ce au o avut o relație la distanță și câți copii vor să facă după ce se întorc din luna de miere, ne povestesc cei doi într-un interviu savuros.
EGO.ro: Cum v-ați cunoscut și mai ales cine a făcut primul pas?
Mario Joy: Ne-am cunoscut prin intermediul Facebook. Eu i-am trimis cerere de prietenie, pe care a acceptat-o abia după vreo 2 luni de zile. Apoi am început să vorbim, lucrurile s-au legat între noi, apoi, în vacanța de vară, a venit la București. Iar restul e istorie.
Mădălina: Primul pas l-a făcut el (n.r. râde). După ce a intrat în lista mea de prieteni, îmi aduc aminte că a început să îmi dea like-uri la poze și așa am început să vorbim. Tot discutând, am descoperit că avem o mulțime de lucruri în comun.
La cât timp după v-ați mutat împreună?
Mario: A durat ceva până să facem acest pas, având în vedere că la începutul relației noastre ea locuia cu familia la Torino. La început a fost o relație la distanță, am făcut naveta cam un an de zile. După un an și jumătate am luat decizia de a ne muta împreună și ea s-a mutat cu mine la București.
Mădălina: Mutarea mea a venit la momentul potrivit. Ne-am mutat împreună după un an și jumătate. Am simțit că avem o chimie foarte bună împreună. Simt că ne completăm unul pe celălalt.
Mutarea a venit firesc, Mădălina și-a adus întâi periuța de dinți, apoi două rochii și în câteva zile a ocupat tot dressing-ul. Într-o zi Mario a spus: „Gata, adu toate hainele”?
Mădălina: Am venit direct cu valiza (n.r. – râde). Discutasem înainte și când am venit în țară, mi-am adus și bagajele pentru că deja mă ceruse și de soție, așa că era pregătit.
Mario: Simțeam că e femeia vieții mele, am și cerut-o de soție înainte să ne mutăm împreună.
Cum a fost prima lună de conviețuire?
Mario: Foarte bună, noi suntem născuți în aceeași lună, avem cam aceleași hobby-uri, ne potrivim din multe puncte de vedere. A fost ușoară acomodarea.
Mădălina: A fost ca și în momentul de față. Facem lucruri pe care nu le-am fi putut face fiind la distanță. Ne-am bucurat de fiecare moment petrecut împreună de când ne-am mutat în aceeași casă.
Sincer, în primul an, Mădălina, de câte ori ai vrut să pleci la tine acasă pentru că nu îți conveneau anumite lucuri?
Mădălina: Nu am vrut să plec niciodată, chiar dacă recunosc, ne mai ciondănim uneori. Este normal, oamenii care nu se iubesc nu se ceartă. Toate cuplurile se mai ceartă, important este să ai maturitatea de a depăși momentul.
Mario, cât de mult poți sta departe de ea? Care a fost cea mai lungă perioadă de timp în care ați stat despărțiți?
Mario: Stau departe de ea doar când sunt plecat la concerte, la studio, cu alte cuvinte când lucrez. Cel mai mult am stat despărțiți când ea locuia în Italia. Dar ne vedeam o dată la două luni. Acum facem totul împreună.
De ce ați ținut secret data cununiei civile?
Mario: Sincer nu a fost nici un secret, presa a spus asta. Eram în pandemie și am fost nevoiți să facem ceva restrâns, pentru că erau restricții. Astfel că nu am făcut tam-tam pe tema asta, am petrecut cu prietenii foarte apropiați și cu familia, însă nu a fost neapărat secret.
Mădălina: Fiind restricții din cauza pandemiei, a fost ceva mai intim, cu familia, nașii și prietenii cei mai apropiați nouă.
În lockdown, inevitabil, am petrecut mult mai mult timp alături de familie și de persoana iubită. Ce ați descoperit în acele luni de izolare unul la celălalt?
Mario: Sincer noi am descoperit că putem să stăm 24 din 24 împreună, de doi ani aproape unul cu altul și în continuare suntem foarte bine. Iar asta spune multe despre relația noastră de cuplu. Noi ne cunoaștem foarte bine și nu cred că mai pot apărea surprize. Iar dacă apar, sunt surprize plăcute.
Mădălina: În aceste luni de izolare am descoperit că putem rezista împreună chiar și în cele mai grele momente. Pandemia ne-a apropiat și mai mult…Dacă în pandemie nu ne-am despărțit, clar nu ne despărțim niciodată.
Se spune că într-o relație sănătoasă există 4 conturi: unul pentru cheltuielile casei, unul pentru economii, unul doar al ei și unul doar al lui. Cum este în cazul vostru atunci când vine vorba de bani?
Mario: Banii mei sunt și ai ei și invers. Bineînțeles că amândoi avem carduri, dar noi ținem banii la comun. Așa ni se pare normal într-o familie.
Mădălina: La noi nu a fost niciodată vorba de a avea conturi separate. În familia noastră banii sunt la comun.
Cum sunteți cu pregătirile de nuntă? Aveți superstiții de genul că mirele nu trebuie să vadă rochia de mireasă până în ziua nunții?
Mario: Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile. Totodată, ne pregătim și emoțional pentru ziua cea mare.
Mădălina: Clar avem superstiții, cel puțin eu. Nu mi-a văzut rochia de mireasă și nici nu o să o vadă până în ziua nunții.
Dar cu luna de miere, ținând cont că acum s-au mai ridicat din restricții?
Mario: Vrem să mergem în America în luna de miere, probabil pe coasta de Vest.
Mădălina: Mi-am dorit de foarte mult timp să vizitez America. Și alegerea noastră e să mergem o lună de zile în SUA. Vrem să vedem New York, L.A și Las Vegas.
Știu că nu este tocmai politicos să întreb, însă vreau să știu la ce număr de copii visați?
Mario: Noi ne dorim o fetiță, dar ce o fi nu mai contează, sănătos/sănătoasă să fie și să ne aducă multe bucurii.
Mădălina: Eu îmi doresc doar un copil și mai exact o fetiță. Dar ce va vrea Dumnezeu, important este să fim sănătoși.