Marius Manole, sfat prețios pentru părinți: “Îi sfătuiesc să își îndrepte copiii spre diferite acțiuni de voluntariat”. Ce caz l-a impresionat până la lacrimi VIDEO EXCLUSIV

”Cred că tinerilor din licee, care sunt IT-iști, care fac niște meserii mai pragmatice, lor cred că ar trebui să ne adresăm”

Voluntariatul face parte din viața multor români, care încearcă să facă o societate mai bună, să salveze oameni sau să le ofere celor defavorizați o șansă la educație. Marius Manole a transmis un îndemn către părinți, prin intermediul Ego.ro, în care ne-a vorbit despre importanța cauzelor caritabile pentru adolescenții aflați printr-o perioadă a căutărilor. Mai mult, actorul ne-a dezvăluit și cazul care l-a impresionat cel mai tare.

Marius Manole, despre voluntariat

Marius Manole a devenit, oficial, ambasadorul “Licitației de Fapte Bune”. Cunoscutul actor ne-a vorbit despre ce înseamnă acest rol, explicând că mesajul campaniei ar trebui să ajungă, prin vocea sa, la cât mai mulți oameni:

“Ambasador de fapte bune înseamnă că ar trebui ca, prin vocea mea, mesajul acestei campanii să ajungă cât mai mulți oameni. Asta se vrea. Acum nu știu dacă reușesc asta sau cât reușesc, dar acesta este rolul meu. Pe lângă faptul că și eu voi dona pentru o cauză sau alta, rolul meu este să împărtășesc oamenilor, să îi chem, să îi rog, să îi atrag, să le mulțumesc celor care vin și ajută la una dintre cauzele care fac parte din această campanie”.

Marius Manole
Marius Manole

Ce sfaturi are pentru părinți

Chiar dacă nu a făcut voluntariat în copilărie, Marius Manole este pregătit să recupereze timpul cu numeroase fapte bune. Îi sfătuiește pe părinți să își îndrepte copiii către asociațiile de caritate, pentru a-i responsabiliza și pentru a-i face mai atenți la modul în care își petrec timpul:

“Nu, nu am făcut voluntariat, pentru că pe timpul nostru, eu fiind mai în vârstă, nu am prins asta cu voluntariatul. Voluntariat fac acum, la 40 de ani. Când eram tânăr, nu. Fapte bune cred că am făcut, nu cred că am făcut fapte rele foarte multe. Voluntariat nu am făcut și îmi pare foarte rău. Sfătuiesc părinții care au adolescenți, mai ales pentru că sunt într-o perioadă a căutărilor, o perioadă în care timpul poate să fie cheltuit pe diverse atracții, viciile sunt din ce mai multe, lumea lor e din ce în ce mai complicată. Îi sfătuiesc să își îndrepte copiii spre diferite acțiuni de voluntariat. Îi va responsabiliza, îi va face să vadă că lumea nu e tocmai roz și că ei sunt niște norocoși că au unde să pună capul seara și au ce mânca. Îi va face, pe termen lung, să fie mai responsabili și mai atenți cu privire la cum își cheltuiesc timpul, resursele și, în general, viața”.

“Lângă un alt om, poți să simți mai mult, poți să faci mai mult, poți să îndrăznești mai mult, poți să crezi mai mult”

Tinerii sunt din ce în ce mai ocupați, iar actorii aflați la început de drum au un program încărcat. Totuși, Marius Manole este de părere că trebuie să ne ocupăm de cât mai multe lucruri pentru a avea mai multă energie. De asemenea, consideră că este necesar să atragem tinerii care și-au ales meserii pragmatice către voluntariat:

“Să știi că eu am o credință, cu cât ești mai ocupat, cu atât ai mai multă energie și cu atât, cumva, îți găsești timp pentru orice. Tinerii actori sunt, prin meseria lor, foarte empatici și suntem, cumva, o breaslă, care este atentă și conectată la oamenii din jur pentru că noi cu asta lucrăm, cu sufletul. Ne e aproape acest lucru. Cred că tinerilor din licee, care sunt IT-iști, care fac niște meserii mai pragmatice, lor cred că ar trebui să ne adresăm și să îi învățăm că dincolo de lucrurile matematice, bine stabilite, riguroase, există și un mister, o aură, o poezie a vieții. Lângă un alt om, poți să simți mai mult, poți să faci mai mult, poți să îndrăznești mai mult, poți să crezi mai mult. Cam asta”.

Marius Manole
Marius Manole

Marius Manole, impresionat de un caz: “Câtă nevoie de dragoste și empatie are un copil ca să trăiască și să meargă mai departe în viață”

La evenimentul “Licitația de Fapte Bune” a fost prezentă Asociația Blondie, care l-a impresionat pe actor. Marius Manole ne-a vorbit despre un caz emoționant, în care un copil, transportat într-un avion, a fost salvat de medicii de acolo:

“Pentru mine a fost asociația Blondie, care transportă copii, face un fel de taximetrie pentru copiii grav bolnavi care sunt luați din România de pe un aeroport cu un avion special și duși în străinătate, acolo unde se speră că au o șansă. Aveam un prieten în avionul care mergea cu un copil, care a intrat în stop cardio-respirator. Doctorul Cîrstoveanu a reușit să îl resusciteze pentru ca să ajungă la spital. E foarte emoționant să vezi un avion plin de oameni, medici, asistente, voluntari, care stau în jurul unui copil, care are degetele negre, buzele vinete, care are o mamă care plânge încontinuu și care nu știe dacă va ajunge la destinație. E foarte emoționant. Aș trimite acolo, în avionul respectiv, tineri care să meargă și să vadă cât de fină este granița dintre viață și moarte și câtă nevoie de dragoste și empatie are un copil ca să trăiască și să meargă mai departe în viață”.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *