Alina Sorescu a împărtășit detalii sensibile despre viața sa de familie în cadrul emisiunii „La Măruță”. În timpul interviului, artista a adus în discuție perioada recentă a căsniciei sale cu Alexandru Ciucu, părintele celor două fiice ale lor. Astfel, cu ochii plin de lacrimi ea și-a deschis sufletul în fața publicului.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au decis să pună punct mariajului lor, după ce au petrecut împreună 12 ani, perioadă în care au devenit mândri părinți a două fetițe.
Decizia lor de a se despărți a fost o surpriză pentru toată lumea, mai ales pentru că, după separare, nu au reușit să ajungă la un acord privind custodia și programul de vizită al copiilor lor, ceea ce i-a determinat să apeleze la asistența instanței.
La scurt timp după ce judecătorii au modificat programul dezorganizat, în care fetele trebuiau să petreacă o săptămână cu tatăl lor, urmată de o altă săptămână alături de mama lor, cântăreața a făcut publice detaliile dificile ale acestei perioade tumultuoase prin care a trecut.
„A fost o perioadă mai grea, dar în momentul de față sunt mai bine, mai liniștită, fetițele sunt mai liniștite, începem școala acum, încercăm să ne intrăm într-un ritm normal.
Acum fetele sunt cu un program cât de cât stabil, nu mai e valabil acel program de o săptămână cu o săptămână. Discuțiile sunt acum pe marginea programului, dar nu sunt încă definitive, pentru că procesul va mai dura.
Încerc să fiu puternică și să mă ocup cât pot de bine de fete, încerc să fiu încrezătoare că toate lucrurile se vor liniști la un moment dat”, a povestit Alina Sorescu în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Citește și: Alina Sorescu, transformată total după divorțul de Alex Ciucu. Arată bestial acum: „Ce bine îți stă așa!”
Ultimele luni din viața artistei au fost marcate de o perioadă extrem de dificilă. Însă, recent, celebra artistă și-a găsit curajul să împărtășească public momentele pline de tristețe prin care a trecut după ce ea și Alexandru Ciucu au decis să pună capăt căsniciei lor.
Chiar dacă nimeni nu ar fi anticipat vreodată că Alina Sorescu și tatăl copiilor ei vor ajunge în această situație, cântăreața a dezvăluit cu ochii înlăcrimați că ea și fostul ei partener nu au mai putut ajunge la un consens și au fost nevoiți să se adreseze instanței, o experiență care a adus multă tristețe în viața ei.
„Știi cum are Andra melodia. Niciodată să nu spui niciodată, sunt situații de viață prin care trecem și din care trebuie să ieșim bine pentru copii. Fetițele sunt cele mai importante.
Nu e ușor, nu aș dori niciunei mame să treacă prin ceea ce am trecut eu.(…) Lucrurile, din păcate, au ajuns în punctul ăsta pentru că nu s-a putut amiabil.(…) Aș vrea să mă gândesc la viitor și la ce urmează să se întâmple, nu mai vreau să privesc în urmă.
Tot ce a fost a fost, tristețea nu are rost.(…) Da, normal că am plâns… Pentru fetițe în mod special, nu-i ușor”, a mai declarat Alina Sorescu.
De asemenea, vedeta a dezvăluit că cele mai afectate de despărțire au fost chiar fiicele lor. Copiii au trecut printr-o schimbare semnificativă în viața lor odată cu separarea celor doi.
De asemenea, în perioada recentă, micuțele au petrecut exclusiv timp cu mama lor, iar situația s-a schimbat radical odată ce Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au ajuns în fața instanței.
Te poate interesa și: Ce religie are Alina Sorescu, de fapt. Secretul care a ieșit la iveală după divorțul de Alexandru Ciucu
Judecătorii au decis ca fetele să petreacă alternativ câte o săptămână la fiecare dintre părinți, o hotărâre pe care artista a luptat intens să o schimbe, până când a reușit să obțină o altă soluție mai favorabilă.