În ultimii ani internetul a devenit o mare piață de desfacere pentru tot felul de produse, multe dintre ele neconforme cu realitatea. Dacă atunci când vine vorba de haine sau accesorii singurele pierderi sunt de nivel financiar, când se achiziționează produse medicale, atunci se ajunge în situația de a-și pune viața în pericol. Chirurgul estetician Iancu Morad trage un semnal de alarmă cu privire la seringile cu acid hialuronic și botox care se comercializează pe diverse site-uri obscure. Medicul explică în exclusivitate pentru EGO.ro că nu doar substanțele sunt de o calitate îndoielnică, dar cei care le achiziționează se lasă chiar și pe mâna unor neavizați.
Din dorința de a economisi ceva bani multe persoane ajung pe diverse site-uri obscure pentru a-și procura diverse tratamente estetice. Mai mult decât atât, cu aceste injecții ajung pe mâna unor medici mai puțin profesioniști sau, mai rău decât atât, a unor persoane care nu ai niciun fel de specializare în domeniu, iar rezultatul final să fie unul dezastruos.
„Am fost sesizat de mai multe organe că în ultima vreme se găsesc pe internet fel de fel de magazine online care comercializează produse medicale sau dispozitive medicale gen injecții sau seringi cu botox și acid hialuronic. Vreau să vă spun că s-au făcut niște cercetări și 99,9% din cazuri erau niște fake-uri. Erau niște produse care nici nu ai voie să le injectezi, aduse prin fel și fel de circuite în România și vândute. Este foarte gravă situația”, ne-a declarat Iancu Morad, completând că cei care comercializează cu adevărat acest gen de produse nu își expun marfa pe tot felul de site-uri.
„Cunosc foarte mulți colegi care au firme de distribuție de aparatură medicală și niciodată nu au legături cu niște site-uri online. Tot ce se găsește pe site-urile online vă spun din start că sunt niște fake-uri care pun în pericol viața persoanelor”.
Ceea ce puțină lume știe este faptul că astfel de seringi nu pot fi transportate cu orice mijloace, ci trebuie ținute în anumite condiții, la anumite temperaturi, tocmai pentru ca substanța să nu se deterioreze.
„O dată ce pacientul a procurat o seringă de un material de genul acidului hialuronic, trebuie să aibă grijă să fie depozitat în anumite condiții. Lucru care cei care nu au studii în domeniu și nu au experiență nu le știu. Astfel că o dată ce apelează la un medic sau la alte persoane care pretind că sunt medici și folosesc aceste produse pot ajunge la niște complicații foarte grave. Drept dovadă că vin la noi la cabinet pacienți cu fel și fel de complicații care apar din ce în ce mai des. Din păcate”, a mai explicat Iancu Morad pentru EGO.ro, care încearcă să tragă un semnal de alarmă celor care au această practică, măcar să apeleze la medici specialiști, nu să se lase pe mâna oricui.
„Aparent toate tratamentele par ușoare, dar eu ca să fac un tratament de două minute am în spate cel puțin câteva mii de pacienți și vreo 20 de ani de experiență și studii. Așa că pare ușor, dar trebuie să nu uităm că sunt tratamente medicale. Din păcate vedem din ce în ce mai multe complicații, vedem niște necroze, putem să ajungem inclusiv la pierderea vederii. Nu uitați că totuși sunt tratamente medicale unde injectăm produse în corp. Fiți atenți la cine apelați”.
Pentru că vorbea mai sus despre modul în care se depozitează astfel de tratamente injectabile, chirurgul estetician ne-a declarat că este la fel de important și modul în care sunt reciclate produsele folosite. Astfel de injecții și nu numai, nu pot fi aruncate oriunde, la orice coș de gunoi.
„Frumusețea nu înseamnă doar aspectul fizic, ci și educație. Cei de la asociația Respo DEEE fac un lucru bun în ceea ce privește educația generației viitoare. Noi, într-adevăr, ca și cabinete medicale, avem multe produse care necesită reciclare. Când discutăm despre materiale biologice pe care le avem la cabine, normal că avem contacte cu firme specializate care se ocupă de această parte. Dar ca orice persoană și noi, la clinică, adunăm niște dispozitive medicale, niște vechi pe care nu le folosim, și atunci într-adevăr cu ajutorul acestei asociații reușim să scăpăm de ele. Ei vin și le preia și le prelucrează la rândul lor”, a mai povestit Iancu Morad pentru EGO.ro, completând că în cazul produselor folosite în clinici, fie că vorbim despre cele estetice, fie că generaliste, acestea trebuie colectate în anumite condiții, căci altfel ajung să fie extrem de toxice pentru mediul încojurător.
„E foarte important pentru că sunt niște produse toxice, astfel încât o campanie din asta este binevenită. Ca și clinici noi avem contracte cu diverse firme care vin să colecteze de la gunoiul menajer, până la cartoane și hârtii pe care le folosim pe o gamă destul de mare, dar și aparatură pe care este foarte important să o reciclăm. Trebuie să ajutăm și noi natura”.
Video: Cătălin Shadi Sîrbu