Mesaje de Sfântul Ștefan 2022. Cele mai frumoase urări, sms-uri și felicitări de trimis sărbătoriților

Urări cu care îi poți surprinde pe cei dragi

Scris de: Daoud Andra

26 Dec. 2022

Mesaje de Sfântul Ștefan 2022. Cele mai frumoase urări, sms-uri și felicitări de trimis sărbătoriților

Ziua de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun, este dedicată Sfântului Ștefan. Acesta a fost primul martir creștin care a fost condamnat la moarte de autoritățile iudaice. Aproape jumătate de milion de români poartă numele Ștefan, Ștefania sau derivate de la acestea și își serbează onomastica în această zi. Iată ce mesaje de Sfântul Ștefan 2022 poți să le trimiți!

Cine a fost Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan a fost primul mucenic care și-a dat viața pentru credință, potrivit Noului Testament. După ce a fost întemeiată Biserica, apostolii au fost chemați să slujească și să se asigure că tradiția creștină este respectată. Ștefan a fost primul dintre cei 7 apostoli care au predicat Evanghelia, au botezat și au ținut slujbe.

Ștefan s-a numărat printre martorii Învierii și Înălțării lui Iisus, dar și al Pogorârii Duhului Sfânt. Pentru că predica aceste adevăruri, a provocat furia conducătorilor evrei. Aceștia l-au acuzat de blasfemie și au poruncit să fie omorât cu pietre.

Mesaje de Sfântul Ștefan 2022

Numele Ștefan provine din limba greacă (Stephanos) și înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cunună”. În România, aproximativ jumătate de milion de oameni poartă numele sfântului. Numele care se sărbătoresc pe 27 decembrie sunt: Ștefan, Ștefania, Fane, Fănică, Ștefana, Fănel, Istvan, Fănuța, Ștefănel, Fanache. Dacă ai o cunoștință care răspunde la unul dintre aceste nume sau alte derivate de la Ștefan, iată ce urări îi poți face:

  • Sfântul Ștefan să îți aducă sănătate și bucurie și un an nou îmbelșugat! La mulți ani!
  • Cu ocazia Sfântului Ștefan, primește din partea mea urări de bine, gânduri bune și fie ca tot ce îți dorești să devină realitate! La mulți ani!
  • Îți doresc ca ziua numelui să îți aducă doar motive de bucurie, zâmbete și voie bună! La mulți ani!
  • Sfântul Ștefan să te ocrotească în fiecare zi și să îți călăuzeacă pașii spre alegeri înțelepte! La mulți ani!
  • Fie ca sfântul căruia îi porți numele să îți aducă mult noroc, sănătate și împlinirea tuturor dorințelor!
  • Îți doresc ca ziua numelui să îți aducă bucurie în suflet, speranță și zâmbete! Să ai o zi onomastică plină de speranță! La mulți ani!
  • Toate gândurile mele bune se îndreaptă către tine în această zi minunată. La mulți ani cu sănătate!
  • Este o zi specială pentru tine, așa că mă alătur și eu celor care îți urează de bine astăzi. La mulți ani!
  • Sărbătoarea Sfântului Ștefan să marcheze un nou început pentru tine! Îți transmit gânduri bune și multă sănătate, cu ocazia onomasticii tale!
  • Îți doresc să ai parte de zile pline de belșug și de motive să fii fericit. La mulți ani se Sfântul Ștefan!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *