Mesaje și urări de Sfântul Dumitru 2022. Sărbătoarea Sfântului Dumitru este una dintre cele mai importante ale toamnei. În această zi, peste 330.000 de români își serbează onomastica. Iată cele mai frumoase urări pe care să le adresezi celor care își sărbătoresc ziua numelui.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir este cinstit în fiecare an de creștinii ortodocși pe data de 26 octombrie, iar pe 27 octombrie are loc praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Numele celor care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Dumitru sunt: Dumitru, Dimitrie, Dimitri, Mitică, Dumitrache, Mitru, Mitrea, Mitrache, Dimitrica, Mitu, Dima, Dumitrica, Dumitra, Demetra, Dumitrița, Dumitrana, Mita, Mița, Dumitrina și Mimi.
Numele Dumitru își are originea în Grecia Antică și este un derivatdin „Demetrios”, care la rândul său provine de la numele zeiței agriculturii și fertilității, Demetra.
Iată câteva exemple de mesaje pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica:
În București, an de an, are loc un pelerinaj care se întinde pe parcursul mai multor zile. Anul acesta, pelerinajul se desfășoară în perioada 22 – 28 octombrie, potrivit Patriarhiei Române.
În ziua de Sfântul Dumitru, credincioșii respectă o serie de tradiții și obiceiuri pentru a le merge bine și a fi feriți de rele.
Potrivit tradiției populare, odată cu această sărbătoare este marcat începutul iernii.
În popor se spune că cine respectă sărbătoarea de Sfântul Dumitru va fi ferit de boli și necazuri tot anul.
În ziua Sfântului Dimitrie se împart vase cu mâncare, iar credincioșii merg la biserică și dau pomană pentru sufletele celor adormiți.
Se spune că așa cum va fi ziua de Sf. Dumitru la fel va fi toată iarnă din punct de vedere meteorologic.
Dacă în noaptea Sfântului Dumitru e lună plină și cerul e senin, iarna va fi bună, iar dacă e lună plină și cerul e acoperit de nori, dacă plouă sau ninge, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele.
Cu nebiruită vitejie, cuvioase părinte, şi cu preaînaltă înţelepciune, luptându-te împotriva patimilor şi toată deşertăciunea urând, nicidecum nu a putut vicleanul vrăjmaş să te înşele, ca oarecând pe strămoşi, prin gustarea celor oprite, sau cu ridicarea firii împotriva Ziditorului; ci cu amărăciunea înfrânării, ca cu o preadulce desfătare petrecându-ţi toată viaţa, desăvârşită smerenie ai câştigat; şi nu numai în viaţă ai petrecut necunoscut, ci şi după moarte ţi-ai ascuns trupul în apa Lomului. Dar Domnul Cel ce preamăreşte pe slugile Sale, te-a descoperit ca o comoară izvorâtoare de tămăduiri, tuturor celor ce pătimesc. Roagă-te dar pentru sufletele noastre.