Mesajul cu care Oana Roman și-a surprins fanii, după despărțirea de Marius Elisei: „Nu mi-am imaginat niciodată”

Oana Roman: „Sunt recunoscătoare”

Scris de: Daoud Andra

15 Feb. 2023

La câteva săptămâni de când s-a despărțit de tatăl fetiței ei, Oana Roman își surprinde fanii cu un mesaj plin de optimism. Vedeta a fost întotdeauna sinceră cu cei care o urmăresc, iar acum a dat de înțeles că a găsit puterea să o ia de la capăt și că e gata pentru un nou început în viața ei.

Cum sună mesajul cu care Oana Roman și-a surprins fanii

Oana Roman traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața ei. Vedeta s-a despărțit recent de tatăl fiicei sale, cu care a avut o relație de peste 10 ani. Timp de câteva săptămâni, Oana și Marius Elisei și-au făcut numeroase reproșuri în mediul online. Cei doi și-au transmis public mesaje, iar cuvintele pe care și le-au adresat au fost unele dure.

Citește și: Scandalul dintre Oana Roman și Marius Elisei abia acum începe: „Nu meriți nimic la ce caracter ai!”. Fostul soț al vedetei a răbufnit

Acum, Oana Roman a găsit puterea de a zâmbi din nou și pare că a trecut peste despărțire. La primele ore ale dimineții, vedeta și-a surprins fanii cu o fotografie în care zâmbește larg, însoțită de un mesaj optimist. Fiica lui Petre Roman a dat de înțeles că a găsit forța necesară pentru a depăși această perioadă grea prin care trece.

„Nu mi-am imaginat niciodată că la aproape 47 de ani o să mă simt mai în formă decât la 20. Nu am știut că voi reuși să trec peste toate cu atâta forță și energie. Sunt recunoscătoare că am primit șansa unui nou început în momentul în care mă simt cel mai bine eu cu mine! Să nu uitați că nu e niciodată prea târziu să fim bine cu noi. Trebuie doar să credem și să nu renunțăm la noi niciodată. The Best is yet to come!”, a transmis Oana Roman, prin intermediul rețelelor sociale.

Citește și: Mesajul pe care Oana Roman l-a primit de la Marius Elisei după despărțire. Ce îi cere acum fostul soț. Vedeta a răbufnit

Mesajul cu care Oana Roman și-a surprins fanii
Mesajul cu care Oana Roman și-a surprins fanii

Motivul pentru care Oana Roman și Marius Elisei au ajuns să se despartă

În urmă cu câteva săptămâni, Marius Elisei a plecat de acasă, iar Oana a anunțat că s-au despărțit. Motivele care au dus la separare au fost mai multe, iar ruptura s-a produs treptat, după cum au dat de înțeles cei doi. Fostul iubit al Oanei a dezvăluit, într-un filmuleț pe care l-a postat pe rețelele sociale, ce l-a făcut să pună punct relației.

Citește și: De ce s-a despărțit Marius Elisei de Oana Roman. Bărbatul a răbufnit și a dezvăluit motivul: “Aia nu mai e familie”

„Așa este și în căsnicie: dacă ție nu-ți mai vine să intri în casă, pentru că știi ce te așteaptă în casă (taca-taca), ce vei face, te vei duce să mai pierzi încă o oră, două, trei prin oraș, zici că poate a adormit, poate… Aia nu mai este familie, aia nu va mai ține mult, o familie de genul ăla.”, a transmis Marius Elisei.

Cei doi și-au spus „adio” la scurt timp după ce au aniversat 10 ani de relație. Oana și Marius au fost căsătoriți, dar au divorțat în anul 2021. S-au împăcat la scurt timp, însă nu s-au mai recăsătorit. Au împreună o fetiță, pe nume Isabela, care a rămas în grija mamei ei.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
8 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *