Mihaela Bilic, sfaturi pentru masa de Crăciun. Cum să nu ne îngrășăm de Sărbători: „Doza face otrava sau, altfel spus, cantitatea face diferența” EXCLUSIV

Recomandări importante de la nutriționist
Mihaela Bilic, sfaturi pentru masa de Crăciun. Cum să nu ne îngrășăm de Sărbători: Doza face otrava sau, altfel spus, cantitatea face diferența EXCLUSIV

Cu o experiență de mai bine de 20 de ani ca medic nutriționist. Mihaela Bilic le-a redat oamenilor încrederea în mâncare și le-a arătat că sănătatea are gust. O face prin intermediul emisiunii „Doctor de bine” de la Pro Tv, dar și cu ajutorul cursurilor de nutriție din mediul online. Pentru că de cele mai multe ori fie ne sperie mesele îmbelșugate de Sărbători, fie ne frustrează din cauza faptului că ne abținem de la anumite preparate de teamă să nu depunem prea multe kilograme, EGO.ro a stat de vorbă cu Mihaela Bilic și a aflat cum putem să trecem cu bine peste masa de Crăciun.

Mihaela Bilic: „Mi-aș dori un pui de labrador mâncăcios și jucăuș”

EGO.ro: Sărbătorile de iarnă bat la ușă. Ce planuri ai pentru Crăciunul de anul acesta? Dar pentru Revelion?

Mihaela Bilic: De Crăciun merg în vizită… mai întâi cu familia, și apoi cu prietenii. Nu una, ci trei zile o să umblu, o să colind, o să împart cadouri și o să gust din toate bunătățile de pe masă. De Anul Nou, plec în nordul Moldovei, la Gura Humorului. Acolo urmează alte cinci zile cu petrecere și mâncare pe săturate. Vor fi niște sărbători de pomină!

Să dăruiești sau să primești cadouri? Care dintre cele două îți face mai multă plăcere?

Categoric să dăruiesc! Mai ales dacă mă străduiesc să ghicesc dorințele cuiva, acolo unde nici el nu știe ce vrea. Nu există bucurie mai mare decât să faci altora bucurii.

Dacă tot suntem la capitolul daruri, ce îți dorești să primești de Crăciun?

Mi-aș dori un pui de labrador mâncăcios și jucăuș. Mi-aș dori zăpadă multă, care să acopere griul și urâtul și să transforme totul într-un peisaj de basm.

„Asta e partea frumoasă la mâncare, totul este permis!”

Ce tradiții de sărbători respecți? Dar despre ce tradiții ai auzit și îți dorești să le adopți în viitor?

Eu împodobesc bradul, iar mama frământă și coace cozonac în noaptea de ajun. Când mergeam la țară la bunici, sărbătorile erau mai animate, cu urători și colinde. Tocmai de aceea voi pleca în nordul Moldovei, sper ca acolo să regăsesc obiceiurile și tradițiile de odinioară.

Care sunt preparatele care nu trebuie să lipsească sub nicio formă de pe masa de sărbători?

Nu există Crăciun fără salată de boeuf, piftie, sarmale și cozonac. Apoi, la capitolul preparate din porc, fiecare e liber să aleagă ce-i place, de la șorici și slănină, la tobă și sângerete. Unii preferă curcanul, alții somonul, unii vor cornulețe și plăcintă cu mere, alții tort cu nucă și ciocolată. Asta e partea frumoasă la mâncare, totul este permis!

„Doza face otrava sau, altfel spus, cantitatea face diferența”

Cum ne putem menține în perioada sărbătorilor? Ce putem face pentru a nu crește în greutate, a nu ne balona sau a nu reține o cantitate excesivă de apă în corp?

Doza face otrava sau, altfel spus, cantitatea face diferența! Ne îngrășăm și facem indigestie de la mâncare multă. Iar noi, românii, avem o problemă cu aprecierea lui „mult”. Suntem fericiți când ne copleșim musafirii cu mâncare și ne simțim sătui când nu mai putem respira. „Mai bine să-mi fie rău decât să-mi pară rău” e un proverb care nu face bine nici la siluetă, nici la digestie.

Cum putem servi preparate gustoase, dar sănătoase și sărace în calorii, în această perioadă din an, când tentațiile sunt la tot pasul?

Preparatele gustoase și sănătoase nu sunt cele sărace în calorii. Mâncarea dietetică este fadă și neapetisantă, este recomandată celor care suferă de diferite afecțiuni. Tot ce este bun și ne face plăcere are grăsime și zahăr, deci automat îngrașă. Soluția pentru siluetă este să mâncăm puțin, sau, mai bine zis, să gustăm din tot. Iar dacă vrem să ne săturăm, meniul e bazat pe ciorbă, friptură cu salată, produse lactate și legume.

Cea mai frumoasă amintire de Crăciun

Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de Crăciun?

Îmi amintesc un Crăciun special, undeva lângă Piatra Neamț, într-o căsuță de lemn aflată în mijlocul unei curți enorme cu brazi împodobiți și multă zăpadă. Am organizat o petrecere mare cu multe familii cu copii, a venit și Moș Crăciun cu un sac de daruri, am avut pomana porcului și foc de tabără, ba chiar și cinci cățeluși de labrador care au fost adoptați. A fost nebunie mare, cu veselie pe măsură.

Evenimentele nu se desfășoară întotdeauna așa cum le planificăm noi. Ne poți împărtăși o întâmplare amuzantă ce a avut loc în preajma sărbătorilor de iarnă?

Apropo de Crăciunul despre care am vorbit la întrebarea anterioară. Surpriza serii a fost că odată cu venirea moșului, a căzut și curentul. Nu știu dacă a fost de la ger sau de la multitudinea de instalații luminoase, cert este că am rămas pe întuneric. Așa că poeziile pentru Moș Crăciun și împărțirea cadourilor au fost făcute la lumina lumânării. Generatorul a fost reparat la timp, cat să ne bucurăm de toate preparatele tradiționale.

Mihaela Bilic ne învață cum să trecem cu bine peste masa de Crăciun
Mihaela Bilic

„Pe plan personal, am două obiective importante: să fac mai multă mișcare și să petrec mai mult timp în natură”

Cum a fost anul 2022 pentru tine? Care sunt cele mai însemnate realizări cu care te mândrești de pe urma acestui an?

A fost un an plin de realizări interesante. Am reușit să realizez un Masterclass de nutriție, un format video cu consultații filmate live. Pe lângă emisiunea „Doctor de bine” de la PRO TV, mă găsiți și la „Frecvența gustului”, o emisiune radio la Europa FM. Prin intermediul cărților, a rețelelor de socializare și a emisiunilor, sunt mândră că am intrat în casele multor români și i-am ajutat să se împace cu mâncarea.

Ți-ai pregătit rezoluții pentru 2023? Care sunt acestea?

Pentru 2023 am multe planuri. Pe plan profesional, vreau să reîncep consultațiile cu pacienții, pe care le-am întrerupt înainte de pandemie. La capitolul prezență media, pe lângă radio și TV, îmi doresc propriul canal YouTube. Pe plan personal, am două obiective importante: să fac mai multă mișcare și să petrec mai mult timp în natură. Cursuri de dans și un cățel pe care să-l plimb, acestea sunt rezoluțiile!

O urare de sărbători pentru toți cititorii EGO:

Apropo de EGO, le urez un an în care să facă ce simt și ce vor, indiferent de „ce zice lumea”. Un an în care imaginea și aparențele să conteze mai puțin, fără demonstrații virtuale pentru alții, doar cu trăiri reale și mega-senzații!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *