În sezonul cald, crește considerabil numărul insectelor care apar în preajma casei. În timp ce unele dintre ele sunt inofensive, altele provoacă înțepături dureroase, care pot duce la reacții alergice. De multe ori, viespile își fac cuib în preajma casei și pot fi foarte periculoase dacă sunt provocate. Iată câteva mirosuri care alungă viespile din apropierea casei tale. Așa te asiguri că nu te vor mai deranja.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că viespile și albinele sunt atrase de mirosurile dulci, florale și fructate. Aceste insecte au un rol important în ceea ce privește polenizarea plantelor, însă pot fi de-a dreptul deranjante în sezonul cald. Imediat cum simt arome dulci precum cele de sucuri sau dulciuri, viespile vin în acel loc.
Nu te poți bucura pe deplin de o masă liniștită la terasă, în curte sau pe balcon, din cauza acestor insecte. Din fericire, există câteva remedii naturale și la îndemână pentru a le alunga. Viespile nu suportă deloc anumite mirosuri, iar dacă presari unele substanțe în puncte-cheie, nu vei mai fi deranjat de ele.
Citește și: Planta care alungă țânțarii. Te protejează de înțepături, e aliatul ideal împotriva acestor insecte
Aroma puternică a acestui condiment respinge atât viespile, cât și albinele. Tot ce ai de făcut este să pui un recipient cu scorțișoară pe masă, pe pervaz sau pe balcon și viespile nu te vor mai deranja.
Poate cel mai puternic remediu împotriva viespilor și albinelor este cafeaua. Dacă stai la o masă în aer liber, pune puțină cafea măcinată într-un recipient sau într-o scrumieră. Dă-i foc, iar fumul rezultat în urma arderii cafelei va împiedica viespile să se apropie.
Citește și: Plante care țin departe gândacii de casa ta. Sunt un aliat de nădejde împotriva acestor insecte
Un alt miros care nu le place viespilor este cel de usturoi. Poți presăra pudră de usturoi la pervazul geamurilor, dacă nu ai plase anti-insecte. În acest fel, te asiguri că nu vor intra viespi în casă atunci când lași fereastra deschisă pentru a aerisi.
Dacă locuiești la curte, este util să ai tufe de mentă, pentru că această plantă aromatică ține la distanță numeroase insecte. Nu doar viespile sunt alungate de mirosul ei, ci și țânțarii și muștele. Poți folosi și ulei esențial de mentă, pe care să-l aplici pe piele atunci când petreci timp în aer liber, pentru a nu fi înțepat de insecte.
Citește și: Planta care ține departe insectele de casa ta. Nu necesită îngrijire specială, este și foarte parfumată
Poate cea mai puternică și mai cunoscută plantă împotriva insectelor. În magazine există numeroase produse pe bază de citronella, de la ulei esențial, spray-uri de corp și creme, până la lumânări. Acestea din urmă sunt ideale pentru a fi aprinse în spațiile exterioare unde vin insecte. Cu o astfel de lumânare, te poți bucura de vremea frumoasă pe terasă sau pe balcon, fără să îți faci griji în privința insectelor.