Rona Hartner trece prin momente teribile după ce medicii i-au dat un diagnostic crunt. Vedeta are din nou cancer, iar de această dată boala este mult mai violentă, avansând deja la stadiul 4, însoțit de metastaze.
Cântăreața stabilită de mai bine de 20 de ani în Franța a fost din nou diagnosticată cu cancer, în luna iulie. Medicii au informat-o că boala este mult mai puternică acum și că a ajuns în faza a 4-a, ceea ce înseamnă că are și metastaze pe organe. Rona Hartner se simte din ce în ce mai rău și așteaptă cu nerăbdare rezultatele ultimelor analize. Din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, este nevoită să își anuleze spectacolele la care trebuia să cânte.
„A apărut un cancer în faza patru, din nou, pe fond de stres sigur și mă lupt cu el. Acum aștept rezultatele de la biopsie și o să fac ce am de făcut. Nu simt nimic fizic, în sensul că este obositor să ai un cancer în corp, deci, da, am o stare de oboseală permanentă. Am un suflu foarte scurt și nu prea reușesc să respir destul de bine ca să pot să cânt la capacitate. Dar o să încerc, dacă văd că nu o să mă descurc, o să anulez spectacolele pe o perioadă și le reiau după ce îmi revin”, a mărturisit Rona Hartner.
Cântăreața tușea de mai bine de două luni, moment în care a decis să meargă la medic. Specialiștii francezi nu au găsit cauza pentru această tuse, astfel că Rona a venit în România pentru control. Aici, medicii i-au făcut o radiografie pulmonară în urma căreia au depistat o pneumonie atipică ce nu ducea cu gândul la nimic bun. Reajunsă în Franța, doctorii au reușit să pună un diagnostic: cancer în faza 4, cu metastaze.
„Practic, de două luni tușeam continuu. Am fost să văd foarte mulți doctori în Franța, care nu mi-au găsit niciun diagnostic. Și atunci m-am dus în România la un pneumolog român, foarte bun. Care m-a auzit o singură dată tușind. Și m-a trimis imediat la radiografie. Mi-a zis că s-a găsit o pneumonie atipică. Și mi-a zis doctora că după părerea ei, este ceva mult mai grav. M-am dus în Franța și am început să fac niște investigații și pe 12 iulie mi-a picat diagnosticul, pentru că cine caută, găsește. Diagnosticul spunea pur și simplu că am cancer în faza patru, deja este cu metastaze. Recunosc că pe moment am plâns, pentru că nu m-am așteptat la asta. A fost un șoc. Dar mi-am dat seama că Dumnezeu mă iubește și că dacă această boală a ajuns la mine iarăși, este pentru că prima dată nu a fost tratată bine. Pentru că a fost și oricum e altă boală. (…) M-am epuizat anul ăsta mult prea mult”, a spus artista, la Antena Stars.