Antonia a vorbit fără reținere despre o situație delicată din viața sa. Artista merge la psiholog și a dezvăluit care este motivul pentru care a cerut ajutor specialistului. Partenera lui Alex Velea spune că se lovește zilnic de o situație neașteptată și pentru care are nevoie de îndrumare.
Chiar dacă are o familie frumoasă, un partener care o iubește și trei copii care-i aduc mereu zâmbetul pe buze, Antonia susține că se confruntă cu o problemă foarte întâlnită.
Din cauza faptului că Antonia a locuit mulți ani în America, mulți de aici au luat în râs accentul ei. Din această cauză artista a dezvoltat o teamă, cea de a vorbi în public, dar și o frică cu privire la faptul că ar putea uita cuvintele în limba română și nu s-ar putea exprima așa cum își dorește.
„Am o problemă cu emoțiile. E un impediment pentru mine. Nu e ok. Mi-e frică că nu-mi amintesc cuvintele. Că o să falsez. E ceva rău acolo. Emoțiile te ajută când sunt constructive, dar emoții de genul ăsta nu te ajută. Poate am nevoie de terapie. Mă duc. Am început acum de curând. Mă lovesc zilnic de treburile astea. Teroare”, a povestit Antonia.
Antonia spune că îi este mult mai ușor să se exprime în limba engleză decât în română. Din acest motiv a și refuzat să apară în diferite emisiuni sau podcast-uri deoarece se teme de blocaje. Toate acestea sunt traume din cauza vorbelor pe care le-a primit din partea celor care au criticat-o.
„Am multe de spus şi mi-aş dori să mă exprim mai des, dar e evident că în engleză îmi este cel mai uşor. În limba română însă mă blochez, de aceea nu vreau să merg la tv, în podcasturi, simt că nu mă voi exprima corect, mă ia anxietatea, devin timidă. Această reacţie vine din traume, din tot ce mi s-a spus până acum «eşti proastă, nu ştii să vorbeşti». De multe ori îmi spun, cine vrea să mă înţeleagă o va face, cine vrea doar să haterească, tot o va face”, a mărturisit Antonia.