Hârtia de copt a fost inventată în anul 1927 şi, odată cu trecerea timpului, a devenit una dintre cele mai folosite ”ustensile” din bucătărie. Însă, puține gospodine știu că ea poate fi utilă și în afara spațiului în care gătești. Iată de ce este bine să o pui în șifonier. Cu siguranță nu știai asta!
Orice român are în bucătărie o rolă de hârtie de copt. De regulă, ea este utilizată pentru a tapeta tăvile pe care le intoducem în cuptor, având rolul de a preveni lipirea sau arderea preparatelor.
Folia de pergament a apărut pentru prima oară în anul 1927, iar de atunci milioanele de gospodine din toate colțurile lumii o folosesc cu încredere în bucătărie.
Totuși, puține dintre ele știu că banala hârtie de copt poate fi utilizată și în afara spațiului în care gătesc. Ei bine, celebra folie de pergament se poate așeza între hainele din șifonier.
Încearcă, de asemenea, să înfășori în hârtie de copt pantalonii, tricourile sau rochiile. De ce? Nu o să-ți vină să crezi cât de util este acest truc incredibil.
Potrivit specialiștilor, pergamentul are capacitatea de a absorbi umezeala din șifonier, astfel că pe hainele tale nu vor mai apărea enervantele pete galbene greu de scos.
Datorită acestui truc extrem de simplu, articolele tale vestimentare preferate vor fi în siguranță, astfel că le vei putea purta chiar și după o perioadă îndelungată de timp.
Citește și De ce să pui frunze de dafin în șifonier. Trucul genial, rezolvă o mare problemă!
Hârtia de copt te poate ajuta și altfel, și anume, ea poate șterge urmele de degete și grăsime de pe aparatele electrocasnice sau de pe accesoriile de bucătărie și baie cu suprafețe cromate.
De asemenea, poți șterge rapid suprafața ce se încinge a fierului de călcat cu pergament, ulterior vei observa că talpa aparatului va aluneca mult mai ușor pe haine.
Totodată, hârtia de copt poate împiedica și murdărirea cuptorului cu microunde. Tot ceea ce trebuie să faci este să acoperi placa din interior a aparatului cu o folie de pergament.
Citește și De ce e bine să pui praf de copt în cuptorul cu microunde. Trucul rezolvă o mare problemă!