Motivul pentru care Elena Ceaușescu și-a schimbat data nașterii și numele. Despre soția fostului dictator au circulat și circulă în continuare multe legende privind viața profesională, dar mai ales viața personală. Spre exemplu, se știe că Elena Ceaușescu a fost membru al Academiei Române, deși a terminat doar patru clase. Ceea ce puțină lume știe însă este faptul că fosta primă doamnă a României și-a schimbat atât numele cât și data nașterii. Iată de ce a luat aceste decizii.
Elena Ceaușescu s-a născut pe 7 ianuarie 1916, în comuna Petrești, Dâmbovița, iar numele pe care l-a primit la naștere era Lenuța Petrescu. După ce a terminat ciclul școlar primar, s-a mutat cu fratele ei în București.
În 1939, s-a înscris în Partidul Comunist Român, unde l-a întâlnit pe Nicolae Ceaușescu, cu care s-a căsătorit în 1947.
Odată cu primii pași pe scara evoluției sociale, Lenuța Petrecu ia primele decizii controversate. După ce a devenit doamna Ceaușescu, aceasta și-a inclusiv prenumele și data nașterii.
Pentru că era mai în vârstă decât soțul ei, născut în 1918, hotărăște să își schimbe anul nașterii din 1916 în 1919. În ceea ce privește prenumele, aceasta a dorit să scape cu totul de trecutul sărăcăcios lipsit de oportunități de dezvoltare. Astfel, ca prin minune, din Lenuța a devenit Elena.
„M-am născut în comuna Petrești, în județul Dâmbovița în anul 1919, la 7 ianuarie. Părinții (n.r. – inițial în document era notat ‘părinți’) se numesc Nae și Alexandrina ocupația agricultori avere patru hectare de pământ și casă de locuit, între (n.r. – inițial termenul era scris ‘în tre’) anii 1926-1930 am făcut școala în comuna în care m-am născut”, arată un fragment din documentul autobiografic al Elenei Ceaușescu.
De-a lungul timpului, viața personală a Elenei Ceaușescu a fost legată de multe controverse. Istoricii au analizat toate aspectele și au descoperit că a fost îndrăgostită, la început, de fratele lui Nicolae Ceaușescu, Marin. Relația lor s-a încheiat după ce acesta a plecat în armată.
„Tanti Lenuța avea o slăbiciune deosebită pentru Marin, pe care-l cunoscuse înaintea lui Nicolae și cu care chiar flirtase o scurtă perioadă… Așa ziceau gurile rele din familie și îi mai reproșa și mama la necaz lui tata, dar mai mult așa în glumă, luându-l peste picior. „De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, că salvai, dracu’, țara de la urgie?!”, a povestit fiica lui Marin, Mihaela Ceaușescu, în cartea „Nu regret, nu mă jelesc, nu strig”.
Se spune că Elena Ceaușescu nu prea și-a iubit soțul. Mia mult se pare că ar fi avut mai multe relații extraconjugale în decursul anilor. Prima doamnă a avut o relație de lungă durată cu medicul familiei Ceușescu, Abraham Schechter.
De asemenea, soția dictatorului s-ar fi iubit și cu un soldat neamți, cu tatăl naistului Gheorghe Zamfir, cu unchiul lui Ion Iliescu, Eftimie și cu Victor Atanasie Stănculescu.