Motivul pentru care Ilinca Vandici nu ar putea să împartă cabina de la „Bravo, ai stil!” cu Raluca Bădulescu. „Sincer, mi-ar fi foarte greu” VIDEO EXCLUSIV

„Ar ieși haos”

În cei 7 ani de când sunt colege de platou la „Bravo, ai stil!”, Ilinca Vandici și Raluca Bădulescu au ajuns să se considere una pe cealaltă parte din familie. Cu toate acestea, prezentatoarea emisiunii a dezvăluit în exclusivitate pentru EGO.ro că nu ar putea să conviețuiască cu jurata în aceeași cabină de probă pe parcursul filmărilor.

Ilinca Vandici, despre relația cu Raluca Bădulescu

Dat fiind faptul că în acest sezon Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu s-au autoproclamat „două nepoțele”, i-au înmânat titulatură de „regină” Ilincăi Vandici, „coroană” pe care prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil!” pare că nu vrea să și-o asume.

„Nu. Titulatura îi rămâne ei, n-ar cum cineva vreodată să i-o ia, să i-o fure sau să o folosească. Noi avem o simpatie și o iubire, o prietenie, dincolo de chestiile astea. Ce să zic? Îi mulțumesc. Ea mă vede cât muncesc, ce fac în fiecare zi, râd de fiecare dată când mă duc la sală și îmi mai pun câte un story, la care ea îmi răspunde că se pregătește cu o pungă de pufuleți și se uită la mine cum lucrez. Cam la nivelul ăsta suntem”, ne-a declarat amuzată Ilinca Vandici.

„Mie îmi este foarte drag de ea”

Cele două au devenit extrem de apropiate în ciuda faptului că sunt firi destul de diferite, cu activități diferite. Oricât de mult a încercat Vandici în cei 7 ani de emisiune să o disciplineze din punct de vedere alimentar și sportiv, în 2023 a ajuns la concluzia că nimic nu funcționează în cazul Ralucăi.

„Am dus-o la detox în Turcia. Nu s-a legat. Nu funcționează nimic cu ea. De foarte multe ori, când este haotică, țip după ea: Ziane, hai mamă, hai. Să vină mai repede, să se miște, să se concentreze. Dar mie îmi este foarte drag de ea, de toți colegii mei. Nu pot să fac educație cu ea. Râdem, glumim. Fiecare, spun eu, suntem extrem de bine conturați ca personalitate, ca și caractere, am învățat de-a lungul timpului că viața și experiențele ne-au dus în punctul în care știm foarte bine cine suntem, știm foarte bine ce ne dorim. Nu mi se pare că mai avem ceva de demonstrat cuiva, mi se pare că doar suntem și asta ne dă capacitatea, relaxarea și lejeritatea să facem lucrurile din tot sufletul, să ne bucurăm și să ne și șicanăm, de ce nu”.

Ilinca Vandici și Raluca Bădulescu
Ilinca Vandici și Raluca Bădulescu

„Nu este la fel de organizată și de ordonată”

S-a văzut de-a lungul timpului că Ilinca Vandici a încercat să o îndrume să mănânce sănătos, să facă sport, să nu mai bea băuturi accidulate, însă fără niciun rezultat. Ajungând la concluzia că orice ar încerca nu prea are cale de izbândă, Ilinca nici măcar nu a mai încercat să o facă să fie un pic mai ordonată atunci când se pregătește pentru intrarea în platou. Drept dovadă că nici nu vrea să audă de scenariul în care ar trebui să împartă cabina de probă cu Raluca Bădulescu.

„Eu am cabina mea. Ei au cabina lor. Bineînțeles că dacă are nevoie de un cercel, de o curea, de ceva, vine la mine, așa cum și eu dacă am nevoie de vreun sfat mă duc la ei și ne sfătuim împreună. Fiecare e cu cabina lui. Nu împărțim cabina pentru că ar ieși haos. Eu sunt o tipă foarte organizată, foarte ordonată, adică să înțelegi că eu nu intru în platou pentru filmare până când nu mi-am făcut ordine în cabină”, a povestit amuzată Ilinca Vandici pentru EGO.ro, care o dă de gol pe colega și prietena ei.

„Iar Raluca nu este la fel de organizată și de ordonată și atunci mi-ar fi foarte greu. Sincer, mi-ar fi foarte greu”.

Citește și Ilinca Vandici și Raluca Bădulescu, despre stil și trucuri vestimentare: “Ne-am maturizat. Nu mai cumpărăm orice ne place” VIDEO EXCLUSIV

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 4 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *