Carmen Șerban, una dintre cele mai apreciate soliste din România, a dezvăluit motivul pentru care nu s-a măritat până la vârsta de 52 de ani. De-a lungul timpului, artista a trecut prin mai multe experiențe dureroase pe plan personal, însă a învățat lecțiile și a devenit o persoană mult mai înțeleaptă acum. Iată ce declarații a făcut!
Într-un interviu pentru VIVA!, Carmen Șerban explică de ce nu s-a măritat până acum. Celebra cântăreață a precizat că a preferat să se axeze pe meseria sa, iar căsătoria a lăsat-o pe plan secundar. Deși a dat de înțeles că ar avea o relație amoroasă în prezent, vedeta nu a oferit prea multe detalii pe acest subiect.
Cu toate că a trecut prin multe greutăți în ultimii ani, Carmen Șerban a explicat că nu a avut timp să-și întemeieze o familie.
„90% din deciziile mele de a nu mă căsători au fost în ideea că nu am vrut să-mi abandonez partea profesională. Dar și pentru că am văzut că nu există trai bun în cuplurile în care există artiști sau oameni care pleacă de acasă. Și acele cupluri care sunt bine, aparent, nu sunt bine deloc. Asta pot să spun pentru că știu, sunt în domeniu și mă văd cu artiștii și știu ce este în spațiul lor.
Nu vreau să bârfesc sau să spun vreun nume, dar lucrurile sunt cum trebuie doar așa, de aparență. Suntem o familie, avem și copii, carieră… dar lucrurile sunt cum sunt. Iar eu sunt genul de om care nu mă mint singură și nu îmi place să trăiesc cu cineva în casă care nu e cu sufletul lângă mine. Cât ești cu sufletul lângă mine, rămâi lângă mine.
Dacă te duci în baie sau stai la mine sub plapumă și dai mesaje la alte gagici, du-te, băiatule, liniștit la tine, acasă, că o să-ți dai mesajele și din baia ta și de sub plapuma ta. Nu trebuie să faci asta de la mine. Mie mi-a plăcut onestitatea și acesta este motivul principal pentru care nu am decis să fac pasul acesta”, a explicat Carmen Șerban pentru VIVA!
Vedeta a afirmat că a luat această decizie în urma experiențelor și lecțiilor învățate în trecut și că se simte completă și fericită așa cum este. Ea a specificat că este dificil ca o persoană să rămână lângă tine la bine și la rău.
„Cineva care să stea lângă mine și când sunt sănătoasă și când sunt bolnavă; și când am bani, dar și când nu am bani… Și când sunt mai slabă sau mai grasă, mai urâtă sau mai frumoasă. Pentru că toate avem stările noastre. Acela va fi alesul.
Până atunci, preferăm așa, să stăm necununați. Pentru că nu trebuie să ai acte pentru a fi fericit. Actele acelea, de multe ori, condiționează. Eu sunt impresionată de curajul mirilor, mai ales celor la care le cânt, au curaj să își ia viața în piept și îi felicit. Însă eu pe partea aceasta nu sunt așa de curajoasă ca ei, să îmi asum acest lucru”, a mai completat aceasta.