Motivul pentru care ouăle nu trebuie spălate. La ce temperatură se păstrează, de fapt. Greșeala care le scurtează valabilitatea

Sfaturi din partea specialiștilor
Motivul pentru care ouăle nu trebuie spălate. La ce temperatură se păstrează, de fapt. Greșeala care le scurtează valabilitatea

În Săptămâna Mare toate gospodinele pregătesc ouă pentru a le vopsi. Cererea de ouă a crescut foarte mult în această perioadă, iar producătorii abia mai fac față cererii. Specialiștii avertizează însă să fim atenți atunci când cumpărăm ouă, dar și după, când ajungem cu ele acasă. Sunt alimente perisabile care pot provoca probleme serioase de sănătate.

De ce nu trebuie spălate ouăle. Cum trebuie depozitate

Profesor dr. Tudor Rareș Olariu, șeful disciplinei Parazitologie din cadrul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, a oferit câteva sfaturi cu privire la felul în care se păstrează ouăle pentru a nu dezvolta bacterii, potrivit digi24.ro.

Potrivit acestuia, ouăle nu trebuie spălate. În momentul în care aceste sunt spălate se creează o poartă de intrare prin coajă a microbilor și se întârzie consumul. Prin spălare se creează pori și astfel există o sursă de contaminare din exterior.

De asemenea, este bine ca ouăle să fie cumpărate din surse autorizate, din magazine unde sunt ținute în frigider. Se verifică să nu aibă crăpături și să fie curate. În mod normal toate ouăle din comerț sunt curate.

Ouăle nu trebuie păstrate la temperatura camerei mai mult de două ore! Cel mai indicat este ca ouăle si fie puse imediat în frigider. În timpul în care stau la căldură ele pot dezvolta microbi care pot provoca toxiinfecții alimentare. De asemenea, ele trebuie păstrate în cartonul în care au fost cumpărate.

Recomandarea specialiștilor este ca ouăle să fie consumate prin preparare termică, la temperaturi înalte, de fierbere sau în orice caz de peste 70 de grade.

În cazul în care ouăle sunt luate la picnic sau la o ieșire în aer liber, acestea trebuie transportate la rece. Dacă sunt ouă fierte, preparate, trebuie introduse într-o ladă frigorifică și în acest fel să fie transportate în vederea consumului, care însă nu trebuie să întârzie.

Cum trebuie prelucrată carnea

Specialistul a dezvăluit că aceasta nu trebuie spălată pentru că dacă este contaminată cu bacterii, nu facem decât să le transmitem mai departe. Carnea și ouăle sunt alimente care pot să transmită microbi. Spre exemplu, dacă tăiem o bucată de carne cu un cuțit, apoi tăiem și altceva, bacteriile se pot transmite rapid și ajung în mâncare. Totul trebuie să fie făcut separat, iar carnea să rămână ultima pentru a preveni contaminările.

Citește și – Ce trebuie să faci cu ouăle, înainte de a le pune la fiert, pentru a nu se crăpa. Trucul secret care îți va fi de mare ajutor

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *