Nadia Comăneci este într-o formă de zile mari, la cei 62 de ani. Sportul de performanță pe care l-a practicat ani la rând își spune cuvântul, astfel că fosta gimnastă și-a surprins recent fanii de pe internet, într-o ipostază atipică. Nadia s-a lăsat filmată în timp ce dansa senzual, pe ritmurile unei melodii cunoscute.
Fosta campioană la gimnastică Nadia Comăneci este stabilită de ani buni în SUA, acolo unde și-a întemeiat o familie. Gimnasta a petrecut Revelionul alături de familie și s-a distrat pe cinste. A postat și pe contul ei de Instagram câteva imagini în care apare dansând senzual, pe o melodie cunoscută.
Cu o pereche de pantaloni de piele, botine albe, cu tocuri înalte, o bluză argintie și pălărie asortată, fosta gimnastă și-a cucerit fanii de pe internet cu mișcările de dans.
”A fost o petrecere în familie. Am dansat, ne-am distrat. A fost super. Nu am stat însă foarte mult pentru că băieții şi-au propus ca dimineața să meargă la schi”, a spus Nadia Comăneci, potrivit OrangeSport.
Citește și: Ce pensie are Nadia Comăneci. Suma uriașă pe care o încasează lunar de la statul român
Cu câteva zile înainte de sfârșitul anului, Nadia s-a filmat lângă bradul de Crăciun, purtând o ținută festivă, și a transmis un mesaj în limba română, pentru urmăritorii ei.
”Sărbători frumoase, multă sănătate, multă fericire, să aveți un timp minunat alături de familie și cei dragi! Aștept să ne revedem cu drag în 2024, an olimpic. La mulți ani!”, a transmis fosta campioană.
Sportiva care a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii are câteva principii, dobândite în timpul carierei, de la care nu se abate. Ani la rând a trebuit să se mențină la același număr de kilograme, pentru a putea participa la competiții profesioniste. Nadia nu a renunțat la acestea nici după ce s-a retras din activitate.
La 62 de ani, sportul face parte în continuare din viața sa, iar în combinație cu o dietă echilibrată, o ajută să se mențină într-o formă fizică de invidiat. Face și excepții uneori, iar de sărbători se abate de la regimul clasic, pentru că pregătește pentru cei dragi mâncăruri tradiționale românești.
”Mănânc echilibrat, cel mai mult îmi place peștele, alături de legume gratinate sau piure de legume. De sărbători mă mai răsfăț și eu cu anumite produse culinare, mai ales că pregătesc și feluri de mâncare tradițional românești, cum sunt sarmalele adaptate în care folosesc carne de curcan, spre exemplu”, a dezvăluit Nadia Comăneci, la un moment dat.