Când te gândești la Sărbători, îți vin în minte cuvinte care duc cu gândul la cadouri, veselie, oameni dragi adunați împreună. Nu ai cum să asociezi această perioadă cu altceva decât cu pregătiri festive și momente de bucurie. Dar, uneori, viața te pune să treci prin situații la care nu te-ai fi gândit vreodată, pe care le vezi poate în filme și nu-ți imaginezi că așa ceva ți se poate întâmpla ție. Eu și iubitul meu ne-am despărțit de Sărbători. Încă sunt în stare de șoc și nu pot să cred ce moment a putut să aleagă pentru a încheia relația noastră.
Ne-am cunoscut în urmă cu 5 ani. Eram într-o vacanță, la Predeal. Încercam să mă dau cu sania pe pârtie și, la un moment dat, mi-a apărut în cale și l-am lovit. Mi-am cerut scuze și am încercat să mă asigur că se simte ok, iar din vorbă în vorbă am ajuns să ne schimbăm numerele de telefon.
Zilele pe care le-am mai petrecut atunci la munte ne-au ajutat să ne cunoaștem. Obișnuiam să ne întâlnim și să facem plimbări împreună și să vizităm și alte stațiuni montane. Din fericire, amândoi fiind din București, distanța nu a reprezentat un impediment pentru noi, iar când am ajuns acasă relația noastră a început să se sudeze frumos.
După câteva luni, ne-am mutat împreună. Eram foarte buni prieteni, ne povesteam totul și nu exista să facem vreo ieșire în oraș unul fără altul. Pur și simplu nu simțeam nevoia de altceva. Era suficent să mergem noi doi într-o excursie, la teatru, restaurant sau o banală plimbare în parc. Prietenii s-au mai supărat în acea perioadă pe noi, pentru că am lipsit de la întâlnirile în grup pe care ei le organizau, dar au înțeles în cele din urmă. În concluzie, eram de nedespărțit și nu mă gândeam că lucrurile astea aveau să se schimbe între noi.
În pandemie, așa cum s-a întâmplat și cu mulți alții, iubitul meu a rămas fără job. A fost atunci o perioadă cruntă pentru el. Deși am încercat să susțin totul financiar și să nu-i fac niciun reproș din acest punct de vedere, el a fost cel care s-a taxat și a fost extrem de aspru cu el. Pur și simplu, ajunsese să fie într-o dispoziție neplăcută, se critica mereu și spunea că ce fel de bărbat este el, dacă nu poate întreține casa în care locuiește.
I-am explicat că este doar o perioadă, l-am asigurat că poate să stea liniștit pentru că suntem parteneri și ne putem sprijini reciproc. Dar nu au contat vorbele astea pentru el. La un moment dat l-am surprins că își căuta job în străinătate. Țin minte că mi-a spus atunci că s-a săturat de condițiile pe care le oferă țara asta și că el nu se poate descurca.
Un prieten i-a propus atunci să lucreze în Transporturi, fiind un domeniu care mergea destul de bine și atunci. I l-a recomandat șefului său și s-a angajat astfel ca șofer pe tir pentru a transporta tot felul de produse. Făcea transport România-Germania și avea să lipsească vreme bună de acasă. Dar asta nu l-a deranjat, având în vedere că începuse să câștige mai mult decât o făcea la fostul loc de muncă. Mă gândeam că jobul ăsta o să fie temporar și o să-și caute altceva, dar m-am înșelat. A început deci să lipsească din ce în ce mai mult de acasă și am început să comunicăm din ce în ce mai puțin.
Cred că am petrecut așa mai mult de un an, în care ne vedeam la câteva săptămâni. El venea obosit și mare partea a timpului și-o petrecea dormind. Iar eu am început cu reproșurile. Începusem să-i simt lipsa, absența. Mă simțeam singură, deși eram într-o relație.
Având în vedere că îl solicita destul de mult jobul său, nu mai avea nici timp, nici dispoziție să se implice în relația noastră sau în planurile noastre de viitor. Am încercat să vorbesc cu el de multe ori și să-l rog să-și găsească altceva. Dar a evitat să ia o decizie în sensul ăsta.
La ultima ceartă mi-a spus că simte că mă încurcă și poate ar fi mai bine să-și vadă fiecare de drumul său. Discuția a avut loc după ce am mers singură la întâlnirea cu niște prieteni buni, care veniseră pentru o scurtă vreme în România din Franța. Mi-a spus că nu se simte în stare să meargă. Era un alt plan anulat în ultima perioadă din multele stabilite.
În urmă cu două zile, înainte de Crăciun, când s-a întors din cursă, mi-a zis că vrea să vorbim. Mi-a zis că nu se mai regăsește în relația noastră, iar în momentul de față nu știe ce vrea. I-am zis că o să am răbdare cu el, dar și el trebuie să se implice în relația noastră.
A evitat să-mi dea vreun răspuns, iar ziua următoare, înainte să plece la acasă la părinții lui, mi-a spus că mi-a lăsat ceva sub brad. Era un album foto cu noi doi, cu pozele făcute de-a lungul timpului împreună. Alături de album, era și o scrisoare în care spunea că preferă să păstreze amintirile frumoase și să nu strice și mai mult lucrurile dintre noi.
Mi-a zis că nu vrea să-mi facă rău, dar preferă să ne despărțim pentru că el nu-mi poate da ce îmi doresc. Vrea să se concentreze pe muncă și bani, să-și croiască resurse pentru viitor, iar acum nu poate fi într-o relație. Am încercat să-l sun și să vorbesc cu el, dar m-a anunțat că e hotărât. Pur și simplu, nu-mi vine să cred ce se întâmplă, nu știu ce aș putea să mai fac…
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!