Nicole Cherry își deschide sufletul. De ce merge artista la psiholog - Ego.ro

Nicole Cherry își deschide sufletul. De ce merge artista la psiholog

Iată mărturisirile vedetei!

Nicole Cherry, în vârstă de doar 25 de ani, se bucură de un succes remarcabil atât în carieră, cât și în viața personală. Cu toate acestea, dincolo de aparențele ideale, artista a recunoscut că a întâmpinat și momente dificile, mai ales după ce a devenit mamă. Pentru a-și menține echilibrul, artista a optat pentru terapie și credință, alegând să vorbească deschis despre aceste aspecte esențiale ale vieții sale.

Motivul pentru care Nicole Cherry merge la psiholog

Nicole Cherry, cunoscută pentru piesa ”Memories”, lansată la doar 14 ani, a făcut recent publice detalii mai puțin cunoscute despre viața sa personală. Artista a mărturisit că merge la psiholog și că nu îi este rușine să împărtășească acest lucru.

”Da, am făcut câteva ședințe de terapie și de fiecare dată am spus asta, adică nu mă feresc. Mi se pare foarte important să reușești să te auto-evaluezi, să-ți dai seama că ai nevoie de ajutor. De multe ori, oamenii neagă. E o chestie pe care trebuie să o accepte.

Lucrurile, dacă sunt rezolvate la timp, nu se agravează și reușești să te menții, atât psihic, cât și fizic, bine. Lucrurile de la interior încep după să se arate la exterior și cred că e o greșeală când încep să se vadă”, a spus Nicole Cherry într-un interviu pentru Unica.

”Nimic fără Dumnezeu”

Pe lângă terapie, Nicole Cherry se bazează și pe credința sa pentru a găsi echilibrul și liniștea interioară. Artista recunoaște că relația sa cu divinitatea joacă un rol crucial în menținerea stării sale de bine.

”E foarte strânsă. Nimic fără Dumnezeu. Chiar nu mă culc niciodată fără să spun o rugăciune, oricât sunt de obosită. Spun: „Mulțumesc, Doamne!”. Eu cred foarte tare în tot ce înseamnă divinitate și cred că e important să nu ne pierdem niciodată legătura cu Dumnezeu”, a declarat Nicole Cherry.

Citește și Unde ar vrea Nicole Cherry să facă nunta cu tatăl copilului ei, Florin Popa: “Îmi doresc foarte mult în afara țării”. Cei doi visează la un eveniment grandios!

Provocările carierei și viața personală

În ciuda succesului său răsunător și a vieții personale fericite, Nicole Cherry a recunoscut că nu este imună la dificultăți. După ce a devenit mamă, artista a fost nevoită să facă față provocărilor suplimentare care au venit odată cu rolul de mamă.

”Mi se pare că este un lucru foarte important, să te menții în timp, și să te autodepășești. Până la urmă, cred că treaba asta este cea mai grea.

Trendul se schimbă, apar foarte mulți artiști și trebuie să fii mereu în pas cu tot ce se lansează, iar asta e greu. Dar eu îi mulțumesc Dumnezeu pentru inspirația pe care mi-o dă zilnic, pentru că am reușit să fac treaba asta și că prin muzica mea am bucurat sufletele oamenilor”, a adăugat cântăreața.

Citește și Ce a pățit Nicole Cherry în timpul unui concert: „Lovitura a fost destul de puternică!” VIDEO EXCLUSIV!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Alexandra Ungureanu și Keo fac echipă la “Te cunosc de undeva” “Eu îl înțep, mai țip la el, îl ambiționez, îl mai cert!”
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Ingredientul pe care moldovencele îl pun în mâncarea de urzici. Se face aşa de peste...
Sistemul SGR, înlocuit în România. Ce se întâmplă cu cei 50 de bani pe ambalaje
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Cum arată fiica lui Becali, după 3 nașteri. Imagini extrem de RARE. Teodora e modestă,...
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din...
Alexia Eram și iubitul ei, în ipostaze incendiare într-un club de fițe din București. Cum...
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Claudia Puican a mărturisit câte kilograme a luat în sarcină. Soțul ei, Armin Nicoară, a...
Horoscop Aprilie 2025: Avertismente de la Astrologi Pentru Fiecare Zodie
4 zodii au succes INCREDIBIL la bani în luna Aprilie 2025: TAUR…
A murit Richard Chamberlain din "Pasărea spin". Fostul lui soț a dezvăluit cauza decesului, iar...
Dezvăluiri din culisele Asia Express 2025. Care este echipa de vedete ce a atras antipatia...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Plăcintă de post cu urzici
De ce focile nu se îneacă în timpul scufundărilor? Ce au descoperit acum cercetătorii
Un celebru rapper a murit la spital după ce a fugit de poliție. Detalii șocante...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *