Noul tun financiar dat de Cristi Borcea în 2024. Ce vinde cu peste nouă milioane de euro

Detalii despre noua afacere a milionarului.
Noul tun financiar dat de Cristi Borcea în 2024. Ce vinde cu peste nouă milioane de euro

Cristi Borcea a început anul cum nu se putea mai bine. Fostul acționar al lui Dinamo a dat un nou tun financiar și va fi mai bogat cu 9 milioane de euro. Implicat de ani buni în domeniul HoReCa, omul de afaceri a luat recent o decizie care îi va crește considerabil averea. Iată despre ce este vorba.

Noul tun financiar dat de Cristi Borcea în 2024

Zilele trecute, vestea că Mihaela Borcea a fost înlăturată din conducerea Hotelului Pam Beach din Olimp, deținut de Cristi Borcea, a șocat pe toată lumea, având în vedere că fosta soție a omului de afaceri își prelungise contractul până în 2027. Dar se pare că mutarea fostului patron de la Dinamo face parte dintr-o strategie mai amplă.

Recent au ieșit la iveală detalii noi cu privire la tranzacția unității de cazare situată pe litoralul românesc. Hotelul, clasificat la trei stele, va fi vândut către compania Steaua de Mare H&R pentru suma de 9,2 milioane de euro, relevă date analizate de Profit.ro.

Contractul de vânzare urmează să fie semnat cel târziu la 3 octombrie 2024, conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Până atunci, însă, unitatea de cazare va fi închiriată, cu tot cu restaurantul aferent, în schimbul sumei de 800.000 de euro + TVA, bani ce vor fi achitați în două tranșe, până în iulie 2024.

Citește și: Ce au făcut Valentina Pelinel și Cristi Borcea de ziua de naștere a milionarului: “Doar noi doi”. Imaginile vorbesc de la sine

Despre hotelul lui Cristi Borcea din stațiunea Olimp

Fostul acționar al clubului de fotbal Dinamo a cumpărat hotelul Muntenia din stațiunea Olimp, l-a modernizat și l-a transformat în Pam Beach Olimp. Unitatea de cazare dispune, printre altele, de facilități precum piscină infinity, loc de joacă pentru copii, piscină cu tobogane. Pam Beach Olimp are 13 etaje și 210 camere modernizate în 2021, dintre care 187 duble, 12 triple și 11 apartamente.

La nivelul anului 2022, Pam Beach a avut o cifră de afaceri de peste 7 milioane de lei și un profit de peste 1 milion de lei.

Citește și: Cristi Borcea, adevărul despre femeile din viața lui. Câți copii are, de fapt. A dat cărțile pe față: “De la 4 ani la 25 de ani”

Cine sunt cumpărătorii hotelului Pam Beach

Societatea Steaua de Mare H&R, fondată în 2023, este controlată printr-o altă firmă de Anda și Mihai Răducanu, care mai dețin și firma SDM Reparații și Amenajări S.R.L., conform termene.ro. Compania deține mai multe hoteluri la malul mării, printre care Meduza, Delfinul, Vila Steaua de Mare, Aqvatonic și Tomis.

Noii proprietari ai hotelului nu îi vor achita suma întreagă lui Cristi Borcea la semnarea contractului, ci în tranșe, după cum urmează: suma de 3.200.000 euro, la încheierea contractului de vânzare, suma de 1.500.000 euro până la data de 15.11.2025, suma de 1.500.000 de euro până la data de. 15.11.2026, iar suma de 3.000.000 de euro până la data de 15.11.2027.

În 2022, Steaua de Mare H & R SRL a avut vânzări de 33 591 600 lei și profit de 9,4 milioane de lei.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
3 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *