Nu face sub nicio formă asta când prepari drobul de miel. Greșeala care îi strică tot gustul, devine amar

Sfaturi pentru drob cremos de miel

Scris de: Oana Matei

15 Apr. 2023

Nu face sub nicio formă asta când prepari drobul de miel. Greșeala care îi strică tot gustul, devine amar

Pe lângă ouă roșii, cozonac, pască și  friptură de miel, drobul de miel face parte din meniul tradițional de la masa de Paște. Drobul se prepară din organe de miel, ficat, inimă, rinichi și splină. În general, organele, nu numai de la miel, necesită anumite reguli de pregătire și de preparare, pe care dacă nu le știi, poți strica gustul și textura drobului de miel. Urmărește în rândurile următoare care sunt sfaturile de preparare a drobului de miel și ce greșeli să eviți .

Cele mai bune sfaturi pentru prepararea drobului de miel ( sau de pui)

Cum se pregătesc organele de miel

  • Prapura de miel se pune la înmuiat în apă rece.
  • Rinichii, dacă miros a urină, se secționează pe lung și se țin în apă rece amestecată cu zeamă de lămâie sau cu o linguriță de oțet, timp de 15 minute. Folosiți același procedeu pentru organe de porc sau de vițel.
  • Inima se taie pe lung, se clătește de cheaguri de sânge, apoi se taie cuburi.
  • Ficatul, splina și plămânii se curăță de cheaguri, după același procedeu.
  • Organele nu se sărează! Sarea se adaugă la sfârșitul preparării, altfel, le va întări în timpul procesului termic.
  •  Nu fierbeți organele! Prin fierbere ele devin tari și seci. Organele se călesc împreună cu ceapa și usturoiul, în ulei cu puțină apă.

Vezi și Drob de miel în foietaj. Reţeta specială de Paşte

  • Nu se pun la călit, toate organele odată! Organele au texturi diferite, deci timpi de gătire diferiți.
  • În tigaie se pun la călit, mai întâi, ceapa cu usturoiul ( părțile albe), apoi,  se adaugă inima, plămânii și splina, tăiate cuburi de dimensiuni egale. Acestea se călesc, sub  capac, la foc moderat, timp de 5 minute. În tigaie, peste primele organe călite, se adaugă ficatul și rinichii, tăiați cuburi, timp de 5 minute sub capac și alte 5 minute fără capacul pus. Toate organele trebuie să fie moi,  se vor coace și în cuptor! La final se adaugă părțile verzi de ceapă și usturoi, tocate și verdeața tăiată mărunt. Se călesc împreună pentru încă 2-3 minute.
  • după ce s-a stins focul, abia acum se asezonează organele cu sare și piper negru.
  • Drobul nu trebuie să fie o pastă, ca de pate, din acest motiv, fie organele se toc mărunt cu cuțitul, fie se toc în  mașina de tocat carne cu sita cu găuri mari.
  • Prapura se scurge de apă apoi asezonează cu sare și piper. Se întinde cât mai bine în tava de copt. Tava nu se unge cu ulei, pentru că prapurele conține grăsime, astfel nu se va lipi.
  • Organele se amestecă cu ouă bătute, se mai adaugă verdeață tocată, sare și piper, dacă mai este nevoie. Compoziția pentru drob trebuie să fie moale, dar să nu curgă.
  • Peste prapure, în tavă, se distribuie jumătate din compoziția de drob, apoi se pun ouăle fierte tari, de-a lungul tăvii. Se completează cu restul de compoziție și se întind marginile prapurelui peste drob.
  • Drobul se coace la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 45-50 de minute.
  • Drobul se servește complet răcit, se lasă în frigider peste noapte.

Urmând aceste sfaturi, veți obține un drob cremos, aromat care nu se va sfărâma la feliere.

Vezi și Ce conține de fapt drobul din supermarketuri. Nu îl cumpăra sub nicio formă dacă vezi asta pe etichetă

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7.7 3 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *