Părinții din întreaga lume se confruntă cu aceeași provocare zilnică: cum să-și convingă copiii să mănânce echilibrat, fără mofturi și refuzuri. Mulți își pun întrebări legate de cauzele acestui comportament și se întreabă dacă este rezultatul unei greșeli în educația alimentară sau dacă există factori biologici care influențează preferințele culinare ale celor mici. Un nou studiu sugerează că mofturile alimentare nu sunt doar o chestiune de obișnuință sau de educație, ci sunt puternic influențate de genetică.
Un studiu realizat de cercetători de la University College London, King’s College London și University of Leeds a analizat comportamentele alimentare ale copiilor și a descoperit că predispoziția spre mofturi la masă este, în mare parte, programată genetic.
Studiul a implicat analiza obiceiurilor alimentare ale 4.804 perechi de gemeni britanici, ale căror preferințe și atitudini față de mâncare au fost monitorizate de-a lungul anilor. Părinții au completat chestionare privind obiceiurile alimentare ale copiilor la vârstele de 16 luni, 3 ani, 5 ani, 7 ani și 13 ani.
Cercetătorii au comparat comportamentele între gemenii identici, care au același ADN, și gemenii non-identici, care împărtășesc doar jumătate din materialul genetic. Rezultatele au fost clare: gemenii identici au manifestat comportamente alimentare mult mai similare decât cei non-identici, ceea ce demonstrează o influență genetică semnificativă.
Mai mult decât atât, cercetătorii au constatat că mofturile alimentare devin mai accentuate între 16 luni și 7 ani, atingând un vârf în această perioadă, dar încep să scadă pe măsură ce copiii se apropie de adolescență.
„Sperăm că acest lucru va atenua o parte din vina cu care se confruntă mulți părinți și că este liniștitor pentru mulți să știe că genetica joacă un rol important în explicarea de ce unii copii sunt mai mofturoși decât alții cu privire la alimentele pe care sunt dispuși să le consume”, a explicat dr. Seynep Nas, cercetător la University College London.
Deși genetica joacă un rol esențial, specialiștii subliniază că și mediul în care copilul își dezvoltă relația cu mâncarea are o influență considerabilă. Atmosfera de la masă, obiceiurile părinților și modul în care aceștia gestionează refuzurile pot contribui la formarea unui comportament alimentar mai echilibrat.
Un aspect esențial este începerea diversificării într-un mod corect. Specialiștii recomandă părinților să nu insiste ca micuțul să mănânce mai mult decât își dorește și să nu folosească distrageri, cum ar fi televizorul sau jucăriile, pentru a-l face să accepte mâncarea. Scopul diversificării nu este să asigure toți nutrienții necesari din prima, ci să familiarizeze copilul cu gusturi și texturi diferite.
De asemenea, o greșeală frecventă este limitarea alimentației doar la ceea ce copilului îi place deja. Chiar dacă refuză inițial anumite alimente, părinții sunt sfătuiți să le introducă periodic, fără a exercita presiune asupra copilului.
Mulți părinți adoptă strategii care, deși bine intenționate, pot avea efecte negative asupra comportamentului alimentar al copilului:
Există mai multe metode eficiente prin care părinții pot îmbunătăți relația copilului cu mâncarea:
✅ Implicarea copilului în pregătirea mesei – Dacă ajută la gătit, copilul va fi mai curios să încerce mâncarea.
✅ Exemplul părinților – Copiii imită comportamentul părinților, așa că aceștia trebuie să demonstreze o atitudine pozitivă față de mâncare.
✅ Oferirea de alegeri – În loc să impună un anumit aliment, părinții pot oferi copilului două opțiuni sănătoase, astfel încât acesta să se simtă implicat în decizie.
✅ Varietate pe termen lung, nu la o singură masă – Un meniu diversificat nu înseamnă că toate grupele alimentare trebuie servite la aceeași masă, ci că pe parcursul unei săptămâni copilul a avut acces la o gamă variată de alimente.
✅ Experimentarea metodelor de preparare – Dacă un copil respinge un aliment într-o anumită formă, este posibil să-l accepte gătit diferit (de exemplu, broccoli la abur în loc de fiert).
Mofturile la mâncare au o componentă genetică importantă, dar acest lucru nu înseamnă că părinții nu pot interveni pentru a educa obiceiurile alimentare ale copiilor. Atitudinea părinților, atmosfera de la masă și strategiile folosite pot face diferența între un copil care refuză constant mâncarea și unul care este deschis la noi experiențe culinare. Astfel, cheia succesului nu este forțarea sau pedeapsa, ci răbdarea, exemplul personal și introducerea treptată a alimentelor diverse într-un mod relaxat și pozitiv.