Relația cu iubitul meu este pe cale să se destrame pentru că nu ajungem la un numitor comun. El vrea mereu să ieșim cu gașca, iar eu nu mă înțeleg deloc cu prietenii iubitului meu. L-am pus să aleagă între mine și ei, iar acum lucrurile sunt foarte tensionate între noi.
De când am început să avem discuții de acest fel parcă totul s-a răcit între noi și persistă o stare de tensiune apăsătoare. Nu pot accepta faptul că mă bârfesc pe la spate și m-au poreclit. Când nu sunt de față, fac glume pe seama mea și îi spun și Sergiu că e sub papucul meu și că fac ce vreau cu el. Îmi spun „Șefa” când nu sunt cu ei, iar Sergiu, iubitul meu, trebuie să le suporte glumele.
Părerea mea este că un prieten adevărat nu ar face asta, ci din contră, s-ar bucura că e fericit și că și-a găsit jumătatea. Cel puțin mie așa îmi spune, că sunt jumătatea lui. Evident că nu mai are timp pentru ei cum avea înainte. De altfel, este singurul din grup care are o relație. Ceilalți, fiind singuri, ar vrea să iasă fără mine, ca pe vremuri. Ei nu înțeleg că nouă ne face plăcere să fim împreună și consideră că eu îl domin pe Sergiu. În realitate, el e cel care îmi spune că e ușurat că nu mai trebuie să fie el responsabil de toate în relație și în viața lui. Chiar îmi acordă încredere și preferă să mă lase pe mine să decid de foarte multe ori. Asta nu înseamnă că îl domin, ci doar că ne împărțim sarcinile în cuplu.
De o vreme încoace prietenii lui au început să pună presiune pe el, îi spun că e dominat de mine. Îi cer să iasă sâmbătă seara fără mine, îi spun că nu sunt potrivită pentru el și că e un bărbat slab dacă nu mă părăsește.
Acum chiar mi se pare că au întrecut măsura. Pe fondul acestor discuții i-am cerut să decidă dacă alege să rămână cu mine sau cu prietenii lui. Eu consider că un prieten adevărat îți acceptă deciziile și nu te critică. Nu-și vâră nasul în viața ta personală și nu-ți dă sfaturi dacă nu i le ceri. Nu sunt prieteni adevărați atunci când încearcă să-l facă să se despartă de iubita lui, pentru a petrece timp împreună.
Din păcate, pentru că nu mă înțeleg deloc cu prietenii iubitului meu, va trebui să ia o decizie. Va trebui să aleagă între mine și ei, iar acesta cred că va fi testul lui suprem în această relație. Dacă va alege să rămână cu ei, înseamnă că mi-am pierdut vremea cu un nătăfleț care nu știe ce vrea de la viața lui. În schimb, dacă va alege să rămână cu mine, va dovedi că este suficient de matur și de înțelept pentru a ne gândi la o viață de familie, așa cum îmi propune deja de luni de zile. Eu nu voi pune presiune pe el, însă la un moment dat va trebui să se decidă.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!