Clătitele sunt una dintre cele mai populare delicatese din întreaga lume. Fie că sunt consumate la micul dejun sau ca desert, aceste bunătăți îți răsfață gustul cu savoarea lor deosebită și textura fină. Există numeroase rețete de clătite, ficare cu specificul ei. Noi îți vom prezenta o rețetă de clătite americane, care, după cum se știe, spre deosebire de cele întâlnite la noi, sunt mai pufoase. De regulă, ingredientul care le face mai groase este praful de copt. Iată cu ce îl poți înlocui și care este secretul unor clătite americane absolut delicioase fără a adăuga praf de copt și zahăr.
Aceste pancakes-uri, așa cum sunt denumite clătitele americane, nu vor ieși atât de pufoase precum cele tradiționale. Sunt mai degrabă o combinație între clătitele franțuzești și cele americane. Te asigurăm însă că vor avea o textură pufoasă și moale, la fel ca în rețeta clasică.
Citește și: 4 secrete pentru clătite aurii și pufoase. Ce trebuie să adaugi în compoziție pentru un gust desăvârșit
Pentru a pune în practică rețeta nu ai nevoie să adaugi în compoziție îndulcitori, întrucât ele pot fi servite cu miere, dulceață sau fructe.
Așadar, să vedem care sunt ingredientele de care avem nevoie pentru aceste clătite:
Se topește untul și se lasă să se răcorească. Între timp, se bat ouăle cu mixerul până când își dublează volumul. Această spumă ajută la obținerea unor clătite pufoase, fără a mai fi nevoie de agenți de creștere.
Citește și: De ce să pui griș în aluatul de clătite. Secretul bucătarilor de top de care te vei îndrăgosti pe loc
Următorul pas, se amestecă făina cu praful de sare și pudra de vanilie. Într-un alt bol mai încăpător, se amestecă treptat, folosind un tel, făina cu laptele. Este important să le amesteci progresiv pentru ca aluatul să nu aibă cocoloaşe. Ulterior se încorporează și untul topit.
Adăugăm spuma rezultată din baterea ouălor peste aluat. Se încorporează cu ajutorul unei palete de bucătărie, folosind mișcări lente, circulare. Nu insistăm prea mult cu încorporarea ouălor pentru a nu pierde aerul din spumă, cel care ne va ajuta să obţinem nişte clătite pufoase.
Se încinge o tigaie antiaderentă (preferabil cu înveliș ceramic sau din piatră) și se unge cu puțin unt topit pentru prima clătită. Ne asigurăm astfel că aceasta nu se prinde. Când se rumenește pe o parte, clătita se întorce pe partea cealaltă. Repetă procedura până când finalizezi toată compoziția.
Servește clătitele cu miere, dulceață, fructe sau un alt ingredient, în funcție de preferințe.
Poftă bună!