Nu am fost niciodată o pesoană posesivă, care să fie obsedată de control sau care să vrea să își verifice iubitul din oră-n oră. Eu cred că o relație se bazează în primul rând pe respect și reciprocitate. Însă am pretenția ca atunci când îl sun, să-mi răspundă sau să mă sune înapoi când poate, pentru că îl sun doar dacă am să-i comunic ceva. Dar îl sun degeaba. Nu-mi răspunde la telefon cu orele. Și asta mă deranjează chair destul de tare, pentru că uneori, știind că am nevoie de el și nu pot să-l contactez, mă face să mă simt ca o străină. Ca și cum nu aș conta pentru el sau nu aș însemna nimic. Mă face să mă întreb dacă relația noastră mai e de acutalitate.
Dacă el mă sună pe mine, eu îi răspund imediat sau îl resun în câteva minute. În caz contrar, avem discuții lungi, toată ziua pe tema asta. Mă acuză că ceva mai importantă decât el, că nu-i acord niciun pic de atenție, apoi se victimizează, că de fapt, nici nu merită atenția mea și că nu e destul de important pentru mine.
În schimb, el nu răspunde cu orele. Dar dacă încerc să folosesc cuvintele lui în această situație, tot eu ies șifonată. Îmi spune că sunt posesivă, geloasă, că mă tem că mă înșală pentru simplul motiv că nu a răspuns la telefon. Și, evident, nu a răspuns pentru că era ocupat. De regulă, motivele sunt de genul celor mai grave întâmplări din viața lui sau a firmei la care lucrează și mă face să mă simt cu atât mai vinovată.
Relația noastră este relativ nouă. O să avem un an peste două luni. Dar încă nu mă simt confortabil în relația asta. Acum, analizând comportamentul lui, nu sunt sigură că nu mai există cineva în viața lui și că relația noastră nu e pe final. Explicațiile puerile pe care mi le dă, felul în care mă face să mă simt și cum aruncă toată vina pe mine, modul în care se justifică, toate mă fac să cred că mă manipulează și că de fapt, el are o viață a lui la care eu nu am acces. Cu atât mai mult în momentele în care nu-mi răspunde la telefon cu orele și mă face să mă simt ca o străină.
Ultima oară când am sunat și nu mi-a răspuns aveam nevoie majoră de ajutorul lui. Știam că nu e la muncă și că poate fi contactat. Mama mea, diabetică, a intrat în hipoglicemie și a căzut, pur și simplu, jos. M-am speriat foarte tare, am încercat să o ridic, dar era foarte grea. Nu am știut de la început ce să-i fac, așa că am încercat să o ridic și să o pun în pat. Dar nu am reușit singură. Așa că am sunat la Vlad, iubitul meu, însă el nu a răspuns. M-am supărat foarte tare. Chiar aveam nevoie de cineva. Apoi am sunat la 112 și mi-au spus, pas cu pas, ce să fac, fără să o ridic de jos. Am reușit să o salvez, dar chiar și numai pentru a mă calma, aveam nevoie de el.
Altă dată am avut eu o problemă. Mă lovise cineva cu mașina din spate. Am crezut că nu e nimic grav. Am coborât din mașină, iar cel care mă lovise era un bărbat solid, musculos, cu un lanț gros la gât. Din mașina lui răsunau manelele. A început să țipe la mine că eu am frânat brusc. Apoi a venit și a început să lovească cu piciorul în mașina mea.
Primul lucru a fost să-l sun pe Vlad. Dar el nu a răsăpuns nici atunci. Am sunat, din nou, la 112. A fost nevoie de intervenția poliției pentru a-l calma pe viteazul acela. Dar parcă mi-ar fi plăcut să vină la mine atunci când am avut nevoie de el, sau măcar să-mi spună ce să fac, să mă liniștească. Dar în cele mai dificile momente nu e lângă mine. Acum mă întreb din nou, dacă nu-mi răspunde la telefon cu orele, eu ce rol oi mai fi având în viața lui?
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe [email protected], anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!