Nuanțe de păr ideale pentru femeile trecute de 40 de ani, care schimbă complet înfățișarea. O schimbare de look ne face întotdeauna să ne simțim mai frumoase. Mai ales, pentru că, vopseaua ne flatează trăsăturile, acoperă perfect părul gri și ne întinerește cu câțiva ani. De aceea, în acest articol îți vom oferi informațiile necesare despre culorile potrivite dacă ai peste 40 de ani.
După vârsta de 40 de ani, pielea prezintă riduri profunde sau riduri de expresie. Acestea pot fi mai vizibile dacă alegem vopseaua greșită. De exemplu, potrivit specialiștilor de la L’Oreal Paris, vopselurile foarte închise nu fac decât să înăsprească trăsăturile. Pe de altă parte, acestea necesită și o retușare cel puțin o dată pe lună pentru a ascunde rădăcinile. Dar pentru că au în componență amoniac, acetați de plumb, peroxid de hidrogen sau parafenilendiamină, ajung să deterioreze profund părul.
Mai mult decât atât, o vopsea închisă va face chiar mai vizibil părul cărunt. De aceea, este ideal să alegem un ton mai deschis pentru a înmuia trăsăturile feței.
După 40 de ani este ideal să alegi o culoare de păr care nu are nevoie de foarte multe retușuri. Schimbarea este întotdeauna binevenită, mai ales dacă nu necesită foarte multă întreținere. Iată 4 tonuri de păr recomandate pentru orice femeie de 40 de ani. Te vor întineri instantaneu.
Odată cu înaintarea în vârstă, părul nostru își pierde din strălucirea naturală, arătând tern și lipsit de viață. Din acest motiv, nuanța blond miere este perfectă pentru a-i reda strălucirea cu reflexe aurii de balayage. Pe lângă faptul că oferă căldură, îndulcește trăsăturile și face fața să pară mai tânără.
Nu-ți face griji, acest ton nu te va face să arăți mai în vârstă decât ești. Dimpotrivă, negrul este perfect pentru persoanele care iubesc părul întunecat, deoarece nuanța este o combinație între maro și negru. Această culoare se potrivește mai ales dacă ai pielea mai închisă la culoare, deoarece contratul nu va fi foarte puternic.
Această nuanță este biletul către „tinerețea eternă”. Idealul este să-ți deschizi părul cu una sau două nuanțe, astfel încât să poți părea mai tânără cu câțiva ani. În plus, astfel poți să obții acea strălucire proaspătă care te va face să arăți frumoasă fără să-ți faci griji pentru părul gri. De asemenea, cu această culoare nici nu trebuie să te gândești la retușuri de fiecare dată.
Acum că știi ce nuanțe de păr sunt perfecte pentru un aspect întinerit, nu ezita s-o alegi pe cea care ți se potrivește cel mai bine.
Citește și coafuri de vară. Sunt ideale pentru părul lung în zilele foarte călduroase