Bat clopotele de nuntă pentru Cristina Spătar! La câteva luni de la căsătoria civilă, celebra artistă face nuntă cu Vicențiu Mocanu. Peste doar câteva zile va avea loc evenimentul, iar Cristina a pus deja totul la punct, până la cel mai mic detaliu.
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu sunt împreună de mai bine de un an. Cererea în căsătorie a avut loc la finalul anului trecut, în Dubai. Nunta celor doi la avea loc în acest weekend și va fi un eveniment cu mare fast. Peste 500 de invitați sunt așteptați să ia parte la petrecerea ținută la un hotel de lux din Râmnicu Vâlcea.
Rochia Cristinei Spătar cântărește 10 kilograme, însă deși poate va fi mai dificil de purtat, artista nu vede în acest lucru un impediment. Își dorește să radieze în ziua cea mare. Decorul a fost și el ales cu mare atenție. Cântăreața a ales să decoreze sala cu 3000 de cale și 900 de hortensii, potrivit spynews.ro.
De asemenea, tortul va fi unul spectaculos. Potrivit sursei citate, acesta va fi decorat cu ivory, auriu și verde. Atmosfera va fi întreținută de Andra, Adrian Minune, Mariana Ionescu Căpitănescu și maestrul Nicolae Botgros. Întregul eveniment va fi prezentat de Andrei Ștefănescu.
Cununia religioasă va avea loc la ora 19:30, biserica fiind foarte aproape de hotelul unde va avea loc petrecerea. Slujba va fi făcută doar pe jumătate fiindcă cei doi miri s-au logodit deja în fața lui Dumnezeu. Cei doi îndrăgostiți vor avea mai multe perechi de nași, iar verighetele ar fi unele foarte scumpe, din aur galben.
De ziua ei, Cristina Spătar a primit din partea soțului ei un bloc cu 15 apartamente și câteva spații comerciale. Vicențiu Mocanu o iubește foarte mult pe Cristina, motiv pentru care spune că o susține să facă tot ceea ce își dorește.
În clădirea pe care a primit-o de ziua ei își poate face studio de înregistrări, restaurant, apartamente pentru închiriere în regim hotelier. Este o clădire multifuncțională în care poate să îmbine mai multe activități pe care vrea să le dezvolte! Este clar faptul că o iubesc infinit și că lucrurile vor decurge și de acum încolo tot în același fel și în același ritm! O să fim neobosiți, iar ea susținută poate să ducă aceste business-uri sus de tot! Soția mea merită totul! Nu a făcut rău nimănui și are un suflet curat și mare cât o lume întreagă! Merită tot Universul! Avem trei copii minunați împreună!”, a declarat Vicențiu Mocanu despre cadoul pentru soția sa.