Bucurie mare în showbiz! Unul dintre cei mai cunoscuți miliardari ai lumii și-a luat inima în dinți și a făcut un pas important în viața sa. Mai exact, el și-a cerut partenera în căsătorie. A mai ajuns la altar de cinci ori și a divorțat tot de atâtea ori. A suferit enorm din dragoste, dar nu a încetat să creadă în iubire. Află, din rândurile de mai jos, despre cine este vorba!
În vârstă de 92 de ani, Rupert Murdoch, patronul Fox, a decis, recent, că este timpul să predea frâiele imperiului său mediatic conservator fiului său, Lachlan Murdoch.
Însă, el nu a renunțat și la a mai crede în iubire. Miliardarul și-a cerut iubita, o cercetătoare pensionată, pe nume Elena Zhukova, în căsătorie. Nunta este deja programată. Evenimentul va avea loc în luna iunie la proprietatea și podgoria afaceristului din California, intitulată Moraga.
Rupert Murdoch și Elena Zhukova au început să se întâlnească la mijlocul anului trecut, iar relația lor a evoluat extrem de repede. Cercetătoarea este cu 26 de ani mai mică decât viitorul ei soț, dar acest detaliu nu o deranjează deloc.
Nici măcar faptul că miliardarul a mai fost căsătorit de cinci ori. Mai mult decât atât, Rupert Murdoch a fost logodit cu Ann Lesley Smith, însă, în luna august a anului 2023, cei doi și-au spus adio.
Te-ar mai putea interesa și Iulia Vântur a dat cărțile pe față, după ce s-a spus că s-a despărțit de Salman Khan. De ce nu și-a însoțit de fapt iubitul la nunta fiului celui mai bogat om din India!
Rupert Murdoch a cunoscut-o pe Elena Zhukova la o reuniune de familie extinsă organizată de cea de-a treia soție a sa, Wendi Deng. Viitoarea mireasă și-a făcut un nume ca biolog molecular care studiază diabetul, inclusiv la UCLA.
Dar ea are, de asemenea, o descendență familială intrigantă. De origine rusă, Elena Zhukova a părăsit Moscova pentru a emigra în Statele Unite la sfârșitul Uniunii Sovietice, la începutul anilor 1990, împreună cu fostul ei soț, Alexander Zhukov, care a devenit un investitor miliardar în domeniul energiei.
Fiica ei, Dasha Zhukova, este o filantroapă proeminentă și o importantă femeie de afaceri. Până în anul 2017, ea a fost căsătorită cu oligarhul rus Roman Abramovici.
Te-ar mai putea interesa și Tendințe nuntă în 2024. Schimbarea care face furori printre miri, ce este la modă acum!