O nuntă atipică a avut loc în showbizul din România! Un celebru cântăreț s-a căsătorit, pentru 24 de ore, cu aleasa inimii lui. Cei doi s-au afișat ca mire și mireasă.
Este vorba despre Kamara și Gabriella Nastas. Fostul concurent de la Survivor România s-a căsătorit pentru 24 ore și au avut foarte mari emoții. Iubita artistului a strălucit în rochie de mireasă.
Kamara și Gabriella Nastas au vrut să experimenteze cum este să fie soț și soție. Așa că s-au căsătorit pentru 24 de ore și au publicat imaginile pe rețelele sociale.
„DA! Pentru că “Je t’aime” (trad. rom – Te iubesc) tot mai mult, Femeia Mea @gabriella_theartist !!! Ne-am căsătorit pentru o zi, cât pentru o viață. Frumoasa provocare pentru 24 de ore”, a scris Kamara pe Instagram.
Nunta lor a fost atipică, fără nași, dar evenimentul s-a desfășurat ca o cununie civilă. Martorii le-au urat celor doi „casă de piatră” și i-au felicitat pentru alegerea făcută.
„Ea credea că îi fac ceva neprevăzut. (…) Nu am avut nași, pentru că fiind doar pentru o zi nu era nevoie și automat nici primărița nu a avut acel drapel pe care îl poartă în mod normal. A fost super emoționant. Serios, chiar a fost super emoționant și lumea pe acolo ne felicită”, a declarat Kamara la Antena Stars.
În primă fază, Gabriella Nastas s-a temut să facă acest pas, bruneta mărturisind că a avut mari emoții când i-a spus „DA” lui Kamara:
„Am crezut că sigur a organizat el ceva și am zis să fiu pregătită 100%, adică în cazul în care se întâmplă cu adevărat, să fiu pregătită. (…) Surprinzător, chiar am avut emoții, deși știam că e ceva pentru o zi. (…) Eu, pentru că nu m-am mai aflat vreodată în postura respectivă, nu prea știu cum merge treaba, Kamara s-a mai căsătorit de-a lungul vieții. Eu am fost un pic așa, mai atipică cu căsătoria, dar sincer după provocarea de ieri am zis să încercăm, mi-am dat seama că nu e chiar atât de rău”.
Gabriela Nastas are 29 de ani, s-a născut în Republica Moldova și este artistă. În 2017, bruneta a participat la „X Factor”, unde l-a întâlnit pe Dani Oțil, care a mizat pe talentul ei muzical. Patru ani mai târziu, aceasta a lansat prima ei piesă chiar la matinalul Neatza de la Antena 1.
„În 2017 la X Factor România, Dani Oțil mi-a zis: Eu sunt sigur că de tine o să auzim peste câțiva ani… și atunci când lansezi prima ta piesă, vii la noi la @neatzacurazvansidani_oficial . Eu și Răzvan îți promitem că te așteptăm. 4 ani mai târziu, în 2021, am venit …și acum nu mai scapă de mine Mulțumesc @daniotil @futuristul ! Fără să realizați, mi-ați dat curaj să cred și mai mult în visul meu”, a mărturisit iubita lui Kamara pee internet.