Atunci când vine vorba despre români cunoscuți peste hotare, sunt câteva nume care pun țara noastră pe hartă. Hagi, Nadia, Năstase și Țiriac, dar și personalități din lumea artistică au avut succes în afara României și au ajuns să se întâlnească cu unii dintre cei mai importanți oameni din lume.
În fotografie, alături de Prințesa Diana, se află una dintre cele mai apreciate cântărețe de operă din lume. Este româncă, dar talentul ei a făcut-o cunoscută peste hotare în urmă cu mulți ani. Este soprană, iar în prezent are 58 de ani, însă păstrează aceleași trăsături ca în tinerețe.
Angela Gheorghiu, căci despre ea este vorba, este una dintre cele mai consacrate cântărețe de operă. Chiar ea a publicat fotografia în care apare alături de Diana, Prințesa de Wales. A absolvit Conservatorul în anul 1990, iar de atunci succesul ei a început să se vadă și peste hotare. Prima dată a cântat în afara țării la Basel, în spectacolul ”Elixirul dragostei”.
În 1992, a debutat pe scena de la Londra, la Royal Opera House, în rolul Zerlinei, din piesa ”Don Giovanni”. A cântat și la Opera din Viena și din Hamburg, dar și la Paris, Berlin, Tokyo, Roma, Chicago, Los Angeles, Kuala Lumpur, Toronto, Moscova, Taipei, Shanghai sau Oman.
Dincolo de cariera de pe marile scene și din cinematografie, Angela Gheorghiu a scris și o carte intitulată ”O viață pentru artă”, în care a povestit cum a ajuns să cânte operă.
”Nu am trăit nicio secundă în viața mea fără a mă gândi că fac parte dintr-o mică familie, cea a artiștilor, a artelor, a muzicii, universal vorbind. Niciodată nu m-am gândit că voi face o carieră doar națională, am luat în calcul doar cea mai mare carieră posibilă. Asta mi s-a spus c-o să fac, în asta credeam, toți mă făceau să cred asta de când eram mică. De la primul meu cântecel, un cântec clasic, un cântec de leagăn de Brahms, pe când eram la grădiniță.
Din momentul acela, toți cei care m-au întâlnit – din familie, profesori, învățători, educatori, în ordinea pe care o vreți, până la Liceul de artă și Conservator – toți oamenii din jurul meu s-au comportat cu mine altfel, pentru că eu eram altfel. Și m-au ajutat. Voiau să mă ajute. Mulți insistau să mă ajute”, a declarat soprana, în urmă cu câțiva ani, într-un interviu pentru Hotnews.