Oana Sîrbu își poartă în gând părinții dragi, din Cer: „Mama îmi spunea „cioculeț”, când eram mică, iar tata îmi spunea „alifie” EXCLUSIV

Oana Sîrbu, solista căreia rolul din ”Liceenii” i-a adus celebritatea, ne-a oferit un interviu emoționant, în exclusivitate pentru Ego.ro. Ne-a povestit despre fiul ei, un puști isteț și frumos, despre muzică, marea ei pasiune, dar și despre prietenie și dragoste. Un loc aparte în sufletul ei îi au părinții, pe care Oana continuă să îi simtă aproape și după ce au părăsit această lume: ”Nu pot spune că s-a dus o lume, pentru că eu îi mai am lângă mine pe părinții mei. Cu mine, lângă mine. În lumea mea, în visele mele, în gândurile mele…”.

Mâine va susține un concert de zile mari, într-un club din București

Bună, Oana! Vorbește-ne despre revenirea spectatorilor la teatru, despre acești doi ultimi ani grei pentru toți artiștii… Ai avut mari emoții pentru recitalul de sâmbăta trecută, pe care l-ai susținut pe scena Teatrului ”Constantin Tănase”, din București. 

„Mă bucură micile evenimente care încep să apară, am din nou o colaborare cu teatrul care m-a consacrat și care, pentru tatăl meu, a fost a doua familie, Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”. Am un recital al meu, cu acompaniamentul big band-ului dirijat de Dan Dimitriu, în spectacolul ”Un cântec, o glumă!”. E o revenire minunată și mult așteptată, la propunerea actriței Valentina Fătu și a directorului teatrului, Vasile Muraru. Am avut un recital intitulat „Falling lieves”, cu muzică și poezie, pe teme de frig și toamnă, acum conține piese de primăvară și, evident, ”Ani de liceu”, cu care închei. În luna mai voi fi prezentă la ”Galele Savoy”, și, sper, colaborarea să continue.

De asemenea, miercuri, pe 13 aprilie, îi invit pe cei care iubesc muzică bună, la un recital live, de asemenea, alături de muzicienii Puiu Pașcu, Constantin Herescu, Virgil Popescu, la Clubul Riviera, din Parcul Național, care aparține Berăriei H. Pe primul l-am anulat, din cauza infectării cu Covid-19, pentru a doua oară. De Paști voi fi prezentă la Herculane, iar pentru Litoral pregătesc o revenire, după foarte mulți ani de absență, dacă totul va decurge într-o normalitate pe care ne-o dorim în vremurile de azi. Pregătesc în curând câteva ședințe foto cu doi dintre cei mai buni fotografi de la noi, pentru a-mi transpune acolo stările maturității de acum. Un excelent dialog stare-cameră-foto.”

”Băiețelul meu și-a pierdut într-adevăr bunicii care l-au iubit atât de mult”

A fost o perioadă extrem de grea și sufletește. Ambii părinți s-au stins din viață. Mama, mai apoi tatăl tău…Cu siguranță, sunt alături de tine și de acolo, din Cer…Cum te alintau, cum te răsfățau, ce sfaturi importante de viață ți-au dat? Îi simți și acum, aproape, la greu?

„Da, practic mi-e imposibil să vorbesc despre asta. Cu tata a fost lovitura de grație, chiar înainte de Crăciun, în decembrie anul trecut. Practic am rămas orfană. Nu pot spune că s-a dus o lume, pentru că eu îi mai am lângă mine pe părinții mei. Cu mine, lângă mine. În lumea mea, în visele mele, în gândurile mele…Băiețelul meu și-a pierdut într-adevăr bunicii care l-au iubit atât de mult și cărora le-a făcut ultima parte a vieților lor atât de frumoasă! Și, atunci, între durerea lui și a mea încerc să găsesc interpretări splendide a ceea ce au însemnat ei pentru fiecare dintre noi.

Ei mă alintau în foarte multe feluri… Mama îmi spunea „cioculeț”, când eram mică, iar tata îmi spunea „alifie”, „pisoi”, „ciudato!”, „strengarițo”, ”nucușoara”… Și câte și mai câte alinturi… Am fost o fetiță dorită și iubită mult de ai mei și de întreaga mea familie, am apărut la zece ani după ce a venit pe lume fratele meu. Copilăria a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Pocnind din degete mă întorc adesea în timp și-mi îngrijesc copilul din mine cu amintiri dragi. Păstrez fizic amintiri din perioada aceea, de la mărgele și haine, până la oracole și pulovere croșetate de mătușa mea dragă.”

Ai însă o mare bucurie, pe fiul tău frumos și isteț, care îți este un real sprijin și în aceste perioade grele. Cum este micuțul tău? Ce fel de copil? La ce îți seamănă? Dar, în același timp, cât e de diferit?

„Băiețelul meu e cel mai scump dar pe care mi l-am dorit și pe care viața mi l-a făcut. E la vârsta preadolescenței și a descoperirilor de tot felul, într-adevăr, e frumos, dar, cel mai important lucru e că are cea mai frumoasă personalitate de copil pe care am întâlnit-o. Nu știu dacă-mi seamănă, dar cu siguranță e influențat de personalitatea mea vulcanică, uneori. Trecem împreună prin tot felul de provocări, dar și prin experiențe unice și minunate. Descoperim lumea în fiecare zi, dar și la sfârșituri de săptămână, la propriu, când ne luăm tălpășița și colindăm.”

La înmormântarea regizorului filmului ”Liceenii” au fost doar câteva persoane

Ai și un fan club în țară. Succesul cu ”Liceenii” nu s-a stins nici după 36 de ani de la premieră, deși au venit și alte generații…Se pare că romantismul rămâne la putere…

„Am un fan club al aceluiași care l-a-ntemeiat inițial, fizic, la Salonta, Marian Cotrău. Acum este unul virtual, dar și cu fel și fel de concursuri cu premii fizice. Mă încântă participarea oamenilor de toate vârstele. Mă bucură și acum succesul ”Liceenilor”, grație nenumăratelor difuzări TV. E clar că lumea și-l dorește în continuare, dar îmi doresc și alte filme romantice pe piață. Cred că e timpul… După treizeci și șase de ani…”

Au încetat din viață nume mari, importante, Tamara Buciuceanu, Ion Caramitru și, recent, și regizorul peliculei ”Liceenii”, Nicolae Corjos…Ce amintiri ai cu ei, de la filmări?

„Da, din păcate. M-am întâlnit cu Ștefan Bănică Jr la înmormântarea domnului Nicolae Corjos, și a fost o zi tare tristă și la propriu… Ningea și era tare înnorat și frig… Ne-a părut rău că nimeni nu a întrebat de dumnealui, iar acolo au venit doar apropiații. Lumea e într-o zonă ciudată a sensibilității și pare interesată de tot felul de lucruri care fac audiențe pe la TV. Am extrem de multe amintiri frumoase, mai cu seamă că aproape cu toți artiștii și actorii de nume și renume din România am colaborat în spectacole și în turnee de mare succes, cum acum nu se mai fac.”

”Mă bucur de o siluetă și de gene moștenite de la oameni supli și longevivi”

Ți-ar mai plăcea să joci într-un film? Ai mai avut propuneri?

„Atunci, în anii aceia, am declinat multe propuneri. De exemplu, în Coana Chiriță. Acum îmi pare rău, deși nu mi-am dorit să fiu actriță, ar fi fost frumos să mai fac film. Cred că mi s-ar fi potrivit marele ecran. Ar fi fost copleșitor, însă. Da, mi-ar mai plăcea. Dar acum face film cine vrei și cine nu vrei, actori sau oameni de succes, sau din diverse domenii. Nu știu cât ar mai conta prezența mea într-o producție. Mai cu seamă că avem actrițe cu adevărat fabuloase, inclusiv pe plan internațional. Dar, da, mi-ar plăcea. Cred că aș avea starea potrivită.”

Vorbește-ne despre secretele tale de frumusețe. Știi să ții timpul în loc…Ce diete ai, cum îți întreții tenul, folosești anume produse naturiste?

„Mulțumesc, foarte mult pentru eterna apreciere din partea multora… E ca o somație la frumusețe. De-a pururea…Dar, să știi, ultimii ani mi s-au adăugat în corpul fizic și mai ales pe chip. Cred că îngrijorările ne modifică pe fiecare dintre noi. Răspunzând tehnic la întrebarea ta, nu fac nimic deosebit. Mă bucur că am același „aer”. Încă. :). Am început să adaug grăsimi bune în alimentație. Folosesc creme bune, masaje, mă feresc de soare. În rest, mă bucur de o siluetă și de gene moștenite de la oameni supli și longevivi și mai ales frumoși pe dinăuntru.”

Până la ce vârstă o femeie are voie să poarte o fustă mini, să se îmbrace tinerește?

„Ha! Până la orice vârstă, dacă știe să se armonizeze. Să fie și îndrăzneață, dar deloc penibilă, să-și poarte anii frumos și cu mândrie, în echilibru de planuri energetice. Să fie în armonie cu ea însăși.”

”Nu m-aș mai recăsători. S-a-ntâmplat, oricum, demult…”

Cum este femeia româncă? Ce transformări a suferit, de-a lungul anilor?

„Pfff…Cred că, per ansamblu, destul de feminină, ca reprezentantă a nației ei. Îmi place portul românesc din orice zonă a țării, care face din fiecare femeie un personaj de basm, roman, poezie, cântec.”

Ce mai este prietenia, la vreme de pandemie? Dar dragostea? Ai divorțat de foarte mulți ani. Te-ai mai recăsători? Iubești?

„Oh, dar ce slalom de întrebări și de planuri…Nu știu, prietenia e un lucru rar. Nu cred că e condiționată de pandemie, deși oamenii, într-adevăr, constrânși de una-alta, pare că s-ar mai fi înstrăinat unii de alții. Nu sunt un om foarte social. Mie-mi place solitudinea. Prefer natura, muzica, animalele, oamenilor. Așa am fost de mică. Mai retrasă. Asta s-a accentuat odată cu apariția spectacolelor și a puhoiului de lume care venea la spectacole buluc. Mi-a plăcut să mă refac în intimitate iar acum o prefer oricăror altor întâlniri. Omul, capabil de atâtea descoperiri importante, mi se pare adesea capabil de cele mai urâte lucruri, de la bârfă și meschinărie, la cele mai cumplite atrocități.

Dragostea, iubirea, de fapt, e cel mai complex sentiment. Și cel mai personal în sensul că fiecare îl descoperă și dezvăluie în chip diferit. Nu m-aș mai recăsători. S-a-ntâmplat, oricum, demult… Mie-mi plac poveștile de iubire cu dor și așteptare, în sensul de surprindere, ceea ce în cupluri maritale nu se-ntâmplă. Noțiunea de „cuplu” piere încet-încet sau brutal, mai ales în ultimii ani, „grație” tehnologiei și expunerilor vieții private, intime, peste tot în zona tv-urilor și a internetului. Nemaiexistând intimitate, piere tot ce ține de profunzime sentimentală, așteptare, liniște, respect, îngăduință. Unde se mai regăsesc toate astea, în graba pe care o trăim cu bună-știință? Dacă iubesc? Enorm!”

Un gând pentru cititoarele noastre…

„O primăvară cu iubirea care să vă împlinească și dezvolte pe toate planurile.”

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!